O moldoveancă a lansat Linia Roșie Italia – un colac de salvare pentru femeile din diasporă care suferă de abuz

ipiccy_image (10)
Foto:Facebook/Svetlana Jereghi

Moldoveanca Svetlana Jereghi, avocată, a lansat Linia Roșie Italia la Milano. Prin intermediul acestui proiect, Svetlana și colegele sale își doresc să ajute femeile vorbitoare de limba română din Italia care se confruntă cu orice tip de abuz. Evenimentul de inaugurare a avut loc în data de 28 ianuarie 2024.

Evenimentul de inaugurare. Sursă: Svetlana Jereghi

„Drepturile femeilor sunt încălcate aici, în Italia”

Svetlana Jereghi este originară din orașul Strășeni și de 18 ani locuiește împreună cu familia ei la Milano, Italia.

În anul 2004, a absolvit Facultatea de Drept la Universitatea de Stat din Moldova și a reușit să-și echivaleze parțial studiile în statul italian. În scurt timp, a decis să învețe la Facultatea de Drept a Universității de Stat din Milano ca să-și valideze în totalitate diploma. A activat în calitate de stagiară într-un cabinet de Avocatură din Milano o perioadă, unde anterior lucrase în calitate de asistentă. După doi ani, a susținut un examen de calificare, obținând astfel statutul oficial de avocată. Cu ajutorul cunoștințelor acumulate pe parcursul anilor, Svetlana a decis să ajute concetățenele aflate în situații dificile.

Svetlana Jereghi
Sursă: Facebook/Svetlana Jereghi

Cum s-a depistat problema și cum se oferă „primul ajutor”

„Serviciul Linia Roșie – Prevenirea și combaterea violenței față de femei” este, de fapt, un proiect diasporal creat în Franța în anul 2019, la inițiativa Vioricăi Țîmbalari, actuala Directoare a Agenției Naționale de Prevenire și Combatere a Violenței în familie din Republica Moldova. Serviciul a fost lansat cu suportul Coaliției Naționale „Viață fără violență”. După Franța, proiectul Linia Roșie a fost implementat și în Norvegia, ulterior – în Italia.

În Italia, primii pași de lansare a inițiativei au fost făcuți în luna mai 2023. Proiectul reprezintă un serviciu ce oferă suport juridic, psihologic și social tuturor femeilor vorbitoare de limba română aflate pe teritoriul Italiei, care se confruntă cu orice formă de violență: fizică, psihologică, economică etc.

Svetlana Jereghi

În cadrul proiectului Linia Roșie Italia, femeile primesc suport psihologic, care deseori este urmat și de o terapie. De asemenea, femeile sunt consultate juridic în caz de necesitate. Cea mai frecventă problemă cu care se adresează acestea se referă la actele de ședere. În aceste cazuri este necesară și implicarea autorităților locale sau cea a organelor de justiție.

Svetlana Jereghi
Svetlana Jereghi (stânga) și Viorica Țîmbalari (dreapta). Sursă: Svetlana Jereghi

„Lumea nu mai este una de competiție și profit”

Actualmente, în echipă sunt patru femei, juriste și psihologe: Svetlana Jereghi, Lilia Olog, Gabriela Mitrofan si Eugenia Ursu. Ele sunt voluntare și activează din propria inițiativă, fiind deschise să primească în colectivul lor alte femei care sunt gata să-și ofere energia și timpul pentru a participa într-un astfel de proiect.

Cum funcționează linia de încredere? Femeia aflată într-o dificultate sună la numărul de telefon +393518217270 și discută cu una dintre specialiste. Persoana de gardă o ascultă atent și apoi analizează cu întreaga echipă cazul. Ulterior, se decid strategiile de soluționare a problemei, acestea fiind diferite de la caz la caz.

Svetlana Jereghi

Momentan, Linia Roșie Italia nu este acreditată în teritoriu. Respectiv, Svetlana și colegele ei pot ajuta femeile doar prin consultanță și susținere psihologică. Dar chiar și așa, intervenția este una suficientă pentru a ajuta victima.

Svetlana Jereghi
Sursă: Svetlana Jereghi

Proiectele moldovenești – sursă de inspirație pentru europeni

Svetlana menționează că Italia este o societate patriarhală, iar statisticile referitoare la violența față de femei sunt „dezastruoase”. Moldoveanca a accentuat că programele împotriva violenței de gen din Republica Moldova sunt un exemplu pentru mulți europeni, iar Agenția Națională de Prevenire și Combatere a Violenței împotriva Femeilor și a Violenței în Familie (ANPCV), condusă de Viorica Țîmbalari, a fost o sursă de inspirație și motivație pentru proiectul ei.

Svetlana Jereghi
Sursă: Svetlana Jereghi

Provocări? Da, sunt multe!

Svetlana menționează că nu este simplu să găsești persoane empatice care decid să-și ofere gratuit „timpul și sufletul femeilor victime”. Echipa este lipsită de fonduri, dar și-ar dori organizarea mai multor evenimente de training în care să învețe femeile noastre să-și dezvolte inteligența emoțională, buna autostimă și să-și recunoască propriile valențe. Astfel, din cauza deficitului acestor trei elemente, doamnele frecvent devin victime prin propriul consimțământ.

Svetlana Jereghi

Cea mai mare provocare cu care se confruntă echipa este faptul că acestea pot fi denunțate, asaltate verbal și virtual de către agresorii nemulțumiți de intervenția lor. „Aici este mai complicat, dar ne ajută competențele și responsabilitatea personală. Noi continuăm să ajutăm cât mai multe femei să iasă din labirintul hărțuirii fizice și psihologice.”

În prezent, proiectul acoperă partea de nord a Italiei și Roma. „Este dificil să lucrezi la distanță. Deseori, cazurile cer implicare directă cu persoana victimă a violenței. Pe viitor, plănuim să reușim să construim o rețea pe întreg teritoriul Italiei sau cel puțin în orașele mari, unde sunt concentrați moldovenii noștri.”

Svetlana explică faptul că apelurile sunt săptămânale și, fiind o structură micuță, este dificil să gestioneze foarte multe cazuri de violență.

Linia Roșie Italia este un proiect social care dă curaj multor femei să-și „strige” problema. Svetlana le mulțumește colegelor sale – Lilia, Gabriela și Eugenia – pentru implicarea și dedicația sufletească. Munca lor este importantă, iar contribuția fiecăreia este absolut necesară pentru întreaga echipă.

Svetlana Jereghi
Sursă: Linia Roșie Italia

Toate membrele echipei


Puteți urmări activitatea Liniei Roșii Italia pe pagina oficială de Facebook.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente