În data de 1 aprilie, mascații de la Centrul Național Anticorupție (CNA) au descins cu percheziții în cadrul unor dosare de corupție la Aeroportul Internațional Chișinău. Persoanele implicate ar fi pretins sistematic bani de la pasageri pentru a-i ajuta să introducă și să scoată ilegal din țară diferite bunuri. Nimic deosebit, doar că, peste câteva ore, s-a aflat că în dosar sunt implicați copiii a doi deputați: Victoria Cazacu de la Partidul Acțiune și Solidaritate și Radu Mudreac de la Blocul Comuniștilor și Socialiștilor.
UPDATE. Directorul Serviciului Vamal, Igor Talmazan și-a anunțat demisia din funcție. Acesta a menționat că decizia vine în contextul documentării celor șapte inspectori vamali bănuiți pentru fapte de corupție.
„În calitate de conducător, sunt responsabil de buna administrare a Serviciului Vamal și îmi asum atât reușitele, dar mai ales eșecurile din perioada în care am condus Serviciul Vamal și consider că, în calitate de conducător al instituției, este necesar să-mi depun în semn de onoare demisia și să mă retrag din funcția de director al Serviciului Vamal”, a menționat Igor Talmazan.
Știrea inițială. În urma perchezițiilor CNA, au fost reținuți trei inspectori vamali, iar alții patru sunt cercetați în libertate. Pentru acțiunile sale, bănuiții ar fi pretins și acceptat mijloace bănești de la pasageri în sume cuprinse între 50 și 1 000 de dolari.
Igor Grosu: „Nu vom tolera asemenea cazuri”
Președintele parlamentului, Igor Grosu, a venit în aceeași zi cu o reacție în care i-a cerut colegii de partid, Victoria Cazacu, să își depună mandatul: „Chiar dacă această persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii de judecată, asemenea cazuri umbresc și subminează lupta noastră împotriva corupției”.
Două zile mai târziu, PAS a anunțat că deputata a fost exclusă din partid și i-a cerut repetat acesteia să își depună mandatul de deputată.
Într-o reacție oferită celor de la Radio Europa Liberă, Victoria Cazacu a spus că nu-și va depune mandatul și va rămâne deputată neafiliată „până la elucidarea tuturor circumstanțelor”. Ea a susținut că fiica sa nu a fost reținută și a amintit despre importanța prezumției nevinovăției.
În data de 3 aprilie, echipa PAS de la Ocnița și-a retras suportul politic acordat deputatei Cazacu Victoria și a cerut în mod colectiv deputatei să își depună mandatul de deputată.

Cine este Victoria Cazacu?
Victoria Cazacu a devenit deputată după alegerile parlamentare din 11 iulie 2021. Aceasta s-a aflat pe a 61-a poziție în lista candidaților PAS la acele alegeri. Până în prezent, deputata a participat, alături de alți deputați din fracțiunea sa, la crearea a 22 de proiecte legislative. Actualmente, face parte din Comisia permanentă de control al finanțelor publice din Parlamentul Republicii Moldova.
Igor Dodon: „Noi tot timpul susținem colegii noștri”
Întrebat la Radio Moldova dacă va solicita și demisia deputatului Radu Mudreac, Igor Grosu a îndemnat BCS să se autosesizeze și să urmeze gestul său.
Radu Mudreac a confirmat pentru AGORA că fiul său a fost vizat în acțiunile desfășurate de Centrul Național Anticorupție în dimineața zilei de 1 aprilie. Deputatul a menționat că fiul său este cercetat în stare de libertate, acesta fiind chemat la audieri împreună cu avocatul său.
În cadrul emisiunii Puterea a Patra, liderul Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, a dat de înțeles că socialiștii nu vor cere lui Radu Mudreac să demisioneze, menționând că: „Noi tot timpul susținem colegii noștri”.
„A fost doar bănuit, fiindcă la moment se afla în acel spațiu. Acolo nu este absolut nimic. Eu m-am documentat deja”, afirmă Igor Dodon.
E de menționat că în dosarul CNA este implicat și copilul unui fost deputat democrat.






