Câte declarații de înregistrare a căsătoriei s-au depus de Ziua Îndrăgostiților și care este vârsta medie matrimonială

cerere in casatorie inel de logodna
Foto:Samantha Gades/Unsplash

În data de 14 februarie este sărbătorită Ziua Îndrăgostiților, numită, de asemenea, Ziua Sfântului Valentin. În acest context, Agenția Servicii Publice (ASP) a anunțat că în acest an la Serviciul Stare Civilă din cadrul ASP au fost depuse 57 de declarații de înregistrare a căsătoriei.

Potrivit ASP, acest număr este cu 10 unități mai mare decât cifra înregistrată în aceeași perioadă a anului trecut.

De asemenea, potrivit datelor prezentate de către Biroul Național de Statistică, în 2022, au fost înregistrate 18 200 de căsătorii, iar vârsta medie la prima a fost de 29 de ani la bărbați și de 26 de ani la femei.

La fel, conform informațiilor, în perioada 2016-2022, cel mai mare număr a înregistrărilor de căsătorie (20 900 de unități) a fost observat în 2017.

Sursă: Facebook/Biroul Național de Statistică al Republicii Moldova

Din vox-ul de mai jos află unde a fost prima întâlnire romantică a tinerilor la Chișinău.

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine