După aproape opt ani de restaurare, biserica „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Căușeni, parte a Muzeului Național de Artă al Moldovei, va fi redeschisă vizitatorilor. Aceasta va reveni în circuitul turistic național până la sfârșitul anului 2024, informează Ministerul Culturii.
Lucrările de restaurare a bisericii au fost demarate în 2016 cu sprijinul financiar al Statelor Unite ale Americii, care au oferit un buget total de peste 1 milion de dolari prin intermediul Fondului Ambasadorilor pentru Conservare Culturală al Guvernului SUA. Restul sumei necesare pentru renovare, în valoare de 324 000 de dolari, a fost alocată de Guvernul Republicii Moldova.
În total, costul proiectului de restaurare a bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Căușeni a ajuns la 1,5 milioane de dolari.




Lăcașul sfânt datează din secolul al XVIII-lea și este considerat un monument istoric unic în Republica Moldova. Acesta este semiîngropat, fapt explicat printr-o legendă ajunsă la noi de pe timpul administrației tătare din zonă. Se zice că tătarii au admis construcția unei biserici creștine cu condiția ca ea să nu depășească în înălțime un ostaș pe cal.
Pereții interiori ai bisericii sunt acoperiți de fresce pictate de artiștii valahi în anul 1763, atunci când a fost construită de către mitropolitul Proilavie a Brăilei împreună cu domnul Moldovei, Ion Callimachi. Anume picturile murale din interior, care reprezintă ultima etapă în dezvoltarea frescei medievale în Moldova, fac celebritatea lăcașului.