(video) La Președinție s-a inaugurat Bradul de Crăciun! Până când îl pot vizita cetățenii

brad
Foto:Facebook/Președinția Republicii Moldova

În data de 13 decembrie, șefa statului, Maia Sandu, a aprins luminițele bradului de Crăciun. La eveniment au fost prezente mai multe ansambluri de copii, care au interpretat colinde și au spus urări pentru un nou „an prosper și cu pace”. Despre acest fapt a informat Președinția Republicii Moldova.

„Împreună cu mai mulți copii și cete de colindători am aprins luminițele de pe brad. Le mulțumim copiilor de la Ansamblul Folcloric «Opincuța» al Liceului Teoretic «Ion Creangă» din Chișinău, celor de la Ansamblul vocal «Armonia» din Băcioi și de la Ansamblul vocal din Călărași”, a menționat șefa statului de rețelele de socializare.

La fel, ca în fiecare an, Președinția invită pe toți doritorii să admire Pomul de Crăciun. Ușile instituției vor fi deschise până pe 15 ianuarie 2024, de luni până vineri, între 17.00 și 18.00, iar sâmbătă – între 12.00 și 13.00.


Amintim că, în acest an, Guvernul a lansat campania „Hai Acasă de Crăciun”, prin care îndeamnă toate localitățile, administrațiile publice locale din satele și orașele din Moldova să organizeze sărbătorile de iarnă pentru locuitori, să pună în valoare artiștii locali și tradițiile locului.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente