(infografic) Cât de mulțumiți de viață sunt elevii din Moldova? Rata de satisfacție este mai mare decât media țărilor UE

BAC 2023 (12)

În Republica Moldova, elevii cu vârsta de 15 ani se declară mulțumiți de viața pe care o duc, raportând, în medie, un nivel de satisfacție de șapte pe scala de la zero la 10. Datele sunt prezentate în Programul pentru Evaluarea Internațională a Elevilor PISA 2022.

Circa 17 % din numărul elevilor din Republica Moldova au declarat că sunt nesatisfăcuți de viață. Procentul respectiv nu diferă semnificativ de cel înregistrat, în medie, în țările OECD și în țările UE.

Pe de altă parte, peste o treime din numărul elevilor din Republica Moldova s-au declarat foarte satisfăcuți de viața lor. În medie, atât în țările OECD, cât și în țările UE, procentul numărului de elevi care se declară ca fiind foarte satisfăcuți de viață este mai mic decât cel înregistrat în Republica Moldova (circa 26% – media OECD și 28% – media UE).

Testarea PISA 2022 a evidențiat diferențe semnificative între bunăstarea psihologică a băieților și a fetelor. În general, fetele au prezentat o predispunere mai mare de a declara niveluri scăzute de satisfacție cu privire la viață, comparativ cu băieții.

Satisfacția cu privire la viață în rândul băieților și a fetelor din Republica Moldova

Conform datelor prezentate mai sus, atât în Republica Moldova, cât și în medie în țările OECD, fetele au raportat niveluri mai scăzute de satisfacție cu privire la viață comparativ cu băieții. Diferența cea mai mare se atestă în rândul celor care s-au declarat „foarte satisfăcuți de viață”, unde procentul numărului băieților este de circa 42 % comparativ cu cel de 30 % al fetelor.


Testarea PISA 2022 s-a desfășurat în perioada martie-mai, în acest exercițiu fiind implicați circa 6 800 de elevi de 15 ani din țara noastră, ceea ce reprezintă aproximativ 23 % din numărul total de elevi de vârsta respectivă. Participanții au rezolvat teste cu durata de două ore la fiecare din cele trei domenii analizate. Testele sunt concepute de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) pentru a evalua în ce măsură elevii din Republica Moldova și alte țări, la sfârșitul învățământului obligatoriu, își pot pune în aplicare cunoștințele în situații din viața reală și sunt pregătiți să participe pe deplin la viața societății.

PISA reprezintă un program de evaluare internațional, lansat în anul 1997 de către Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, care evaluează o dată la trei ani competențele elevilor cu vârsta de 15 ani, la trei domenii de bază: citire/lectură, matematică și științe. Testele sunt concepute pentru a măsura abilitățile elevilor de a aplica cele învățate în situații reale, iar prima testare a avut loc în anul 2000.

Taguri: #PISA 2022
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente