Astăzi este a 644-a zi de război. În acest material, vă prezentăm cele mai importante evenimente care au avut loc în țara vecină și nu doar în legătură cu subiectul invaziei Rusiei pe parcursul acestei zile.
🟣 O dronă ar fi fost doborâtă în regiunea Moscova în dimineața zilei de 29 noiembrie. Despre aceasta a raportat serviciul de presă al Ministerului rus al Apărării și primarul Moscovei, Serghei Sobeanin.
„Conform datelor preliminare, nu au existat distrugeri sau victime la locul unde au căzut resturile”, a declarat Sobeanin.
🟣 În Belgorod, două persoane ar fi fost rănite din cauza bombardamentelor efectuate de Forțele Armate ale Ucrainei în ultimele 24 de ore, a declarat guvernatorul regiunii, Veaceslav Gladkov. Potrivit acestuia, patru case particulare și spațiile de producție ale unei întreprinderi au fost avariate.
În total, potrivit lui Gladkov, armata ucraineană a lansat peste 110 muniții în zonele populate din regiunea Belgorod în ultimele 24 de ore și au efectuat mai multe atacuri cu drone.
🟣 Administrațiile regionale ale Ucrainei au raportat despre consecințele bombardamentelor rusești în ultimele 24 de ore. Astfel:
# în regiunea Donețk, șapte persoane au fost rănite, aproximativ 20 de clădiri rezidențiale și cinci obiecte de infrastructură au fost avariate;
# în regiunea Zaporijjea, o localnică în vârstă de 67 de ani a murit, iar alte patru persoane au fost rănite; în plus, au fost distruse 10 clădiri rezidențiale și mai multe obiecte de infrastructură.
# în regiunea Herson, patru persoane au fost rănite, iar câteva zone de locuit și o clădire administrativă au fost avariate;
# în regiunea Dnipropetrovsk, o persoană a fost ucisă și altele trei au fost rănite; în plus, au fost avariate mai multe blocuri locative, o clădire administrativă și două întreprinderi industriale;
# în regiunea Harkiv, câteva clădiri rezidențiale, o instituție de învățământ, o clădire administrativă, două supermarketuri și 10 garaje private au fost avariate sau distruse.
🟣 Centrul pentru Rezistență Națională, creat de Forțele de Operații Speciale ale Forțelor Armate Ucrainene, a afirmat că cinci „oficiali de rang înalt” au fost uciși în urma atacului ucrainean din regiunea Herson în data de 28 noiembrie.
Centrul susține că trupele ucrainene au lovit o clădire din satul ocupat momentan Iuvileine, unde avea loc o întâlnire a mai multor oficiali desemnați de autoritățile ruse. Judecând după fotografiile publicate, atacul a lovit clădirea Centrului de Servicii Administrative din localitate.
Ulterior, potrivit portalului de știri Meduza, Agenția informațională a Rusiei TASS a raportat că patru polițiști au fost uciși și alte 18 persoane au fost rănite în urma atacului militarilor ucraineni.
🟣 Autoritățile din Odesa au decis să plătească câte 20 000 de hrivne fiecărui locuitor al orașului care va fi mobilizat. Această decizie a fost luată de Consiliul orășenesc Odesa, a declarat deputatul Radei Supreme Oleksi Honcearenko, cel care și a inițiat acest program.
🟣 În regiunea Rostov, forțele ruse de apărare aeriană ar fi doborât un vehicul aerian fără pilot, transmite Ministerul rus al Apărării.
Partea rusă a acuzat „regimul de la Kiev” că a încercat să efectueze un „atac terorist asupra țintelor de pe teritoriul Federației Ruse”.
Consecințele atacului nu au fost raportate.
🟣 Ucraina a primit de la UE aproximativ 300 000 de obuze din milionul promis. Aceste cifre au fost confirmate de ministrul ucrainean de externe, Dmâtro Kuleba. Potrivit lui, întârzierile sunt de natură tehnică.
Amintim că UE a promis în martie 2023 că va furniza Ucrainei un milion de obuze în termen de 12 luni.
🟣 Într-o localitate din regiunea Herson, un civil a fost ucis în urma bombardamentelor, informează procuratura locală. El se afla în curtea casei sale.
🟣 Pentru prima dată în istorie, Rusia nu a fost selectată ca membră în consiliul de supraveghere al Organizației pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC). În total, în consiliul format din 41 de state au fost alese 21 de țări. Din Europa de Est, consiliul a inclus Ucraina (a primit 126 de voturi), Polonia (123 de voturi) și Lituania (76 de voturi).
Potrivit TASS, Rusia a primit 65 de voturi, însă minimul necesar era de 66, informează Meduza.
Rezultatele votului au fost comentate de președintele Ucrainei, Volodâmâr Zelenski. În opinia sa, Rusia „nu are loc” în OIAC. El a mulțumit țărilor care nu au susținut alegerea Federației Ruse în consiliu.
Amintim că primele raportări despre consolidarea trupelor ruse la granița cu Ucraina au început în octombrie 2021, iar în decembrie 2021, Rusia a cerut ca NATO să nu se mai extindă niciodată spre est, în special să nu includă Ucraina în componența sa. SUA și NATO nu au fost de acord cu astfel de cereri. În februarie 2022, Vladimir Putin a recunoscut „independența” regiunilor Luhansk și Donețk. Rada Supremă a cerut comunității internaționale să nu recunoască această decizie. Între timp, Putin a aprobat folosirea trupelor ruse în străinătate, iar în data de 24 februarie, Rusia a atacat Ucraina, menționând că începe o „operațiune specială” de eliberare. De atunci, în țara vecină a început un război care durează până în prezent.
Echipa #diez transmite situația din țara vecină, iar cronologia evenimentelor care s-au întâmplat până la ziua de astăzi o puteți vedea aici!