Frecvent mă prinde gândul că nu dedic suficient timp artei și că ar trebui câte puțin să modific acest lucru. Așa că, în această toamnă, am decis, în limita timpului și a energiei mele, să vizitez mai multe expoziții de artă din Chișinău și să le studiez, deși o voi face mai mult intuitiv decât tehnic. Iată că, în acest mod, am ajuns și la expoziția pictorului și portretistului român Corneliu Baba, care a fost vernisată în luna octombrie la Muzeul Național de Artă al Moldovei. Și toată experiența n-ar fi avut o finalitate, adică articolul dat, dacă întreaga creație a pictorului nu m-ar fi impresionat atât de mult în acele 15 minute pe care le-am avut la dispoziție ca să o admir, pe când la altele s-a întâmplat să stau și câte jumătate de oră la o singură lucrare, însă fără să trezească ceva în mine.
Expoziția pe care o aveți în fața dumneavoastră are, în întregimea ei, prestanța unei personalități majore a artei plastice românești.
Cu aceste cuvinte am fost întâmpinată în sala de la etajul 2 al instituției, unde au și fost expuse lucrările pictorului român.
Sincer, până în această toamnă, nici nu auzisem despre Corneliu Baba, dar după ce i-am văzut lucrările, am înțeles de ce este atât de veșnic. După ce am fost întâmpinată de doamna de la intrare, am mers pe holurile muzeului, unde și se păstrau aceste portrete – o eternitate sigilată cu tablouri și o sinceritate transpusă în chipuri și culori.
Cele 60 de opere ale artistului român, expuse la MNAM, au fost adunate din importante colecții private și din marile muzee ale României.
„Pictez de preferință oameni”
Corneliu Baba este considerat de regulă portretist. Totuși, printre cele pictate de el poți regăsi și „tablouri excepții”. Personal, consider aceste „răsărituri din nicăieri” un pic mai profunde decât portretele sale obișnuite. Este de parcă artistul, pentru un moment, a evadat din cotidianul său pentru a încerca ceva nou cu scopul de a îmbiba stări mai puțin cunoscute care, cel mai probabil, ar putea să-l ajute să-și înțeleagă obișnuitul său mai bine. Despre aceste tablouri o să scriu un pic mai jos. Acum vreau să atrag atenția asupra portretelor clasice ale artistului. Baba prefera să picteze oameni și acest fapt l-ar fi afirmat suficient de frecvent în timpul vieții sale.
O expoziție în care să se audă clar sunetul acestor vorbe în stare să mărturisească pentru vremea sa, pentru generațiile ce vin prin mijloacele picturale stăpânite magistral de pictor și perfect subordonat programului său asumat.
Maria Albani, istorică de artă
Mergând pe holurile muzeului, la un moment, m-am gândit: „Sunt și oameni fără ochi pe aici!”. Este foarte interesant cum unele personaje pictate de Baba au ochi clar definiți prin culori și tehnică ideală, iar altele sunt lipsite de aceștia, ochii fiind subtil șterși. Am presupus că anume aceste portrete ar ascunde un mesaj important transmis de către autor și nu doar o lipsă de timp sau de resurse materiale.
Am stat și am meditat puțin asupra acestor portrete și mi-am făcut concluzia pentru mine că posibil Corneliu Baba a vrut să ne arate lipsa unei interiorități la unii oameni, dacă tot se consideră că ochii reprezintă sufletul uman. Astfel, o lipsă intenționată a ochilor ar însemna absența unei lumi interioare, a cosmosului lăuntric, a moravurilor, a valorilor, a personalității etc. Cred în această idee, deoarece în rest persoanele ilustrate arătau ca și celelalte personaje din celelalte portrete: aveau chip, nas, urechi, haine, context social etc.
Viața de atelier și anii ce-i am m-au obligat să devin taciturn și solitar. Lecțiilor de pictură, ce le ascultam în dialoguri cu mine însumi, se adăuga pasiunea pentru portretul fără biografie care îmi asigura apelul la fantezie și m-a condus mai târziu către aglomerările haotice din «Spaime» sau «Regi nebuni», prezențe anonime ale eternului dramatic destin uman.
Corneliu Baba, caiet de atelier, 1979
La un moment dat, așa hoinărind pe holurile muzeului, am descoperit pentru mine această serie de tablouri denumită „Spaime”, despre care a scris mai sus pictorul în caietul său de atelier.
Există motive de ce oamenii simt mai mult atunci când sunt expuși unor emoții negative! Este de parcă doar tristețea și frica îi poate face să se simtă vii. Iată că acest tablou te cucerește prin expresiile faciale arătate de acești oameni speriați. Ce i-a speriat rămâne doar să concluzioneze cel care privește aceste tablouri, căci pentru fiecare dintre noi declanșatorul unei spaime puternice este personal și individual.
Corneliu Baba, în opinia mea, a reușit într-un mod frumos și delicat să exprime diversitatea fricii pe fețele oamenilor. Dacă vă uitați mai atent, fiecare persoană în pictură își exprimă spaima în felul său.
Un alt personaj care se remarcă la Corneliu Baba este „Regele nebun”, pe care personal îl asociez cu regele din cartea Micul Prinț scrisă de către poetul, jurnalistul, aristocratul, romancierul și eseistul francez Antoine de Saint-Exupéry. Este ceva nebun în nebunia acestor regi!
Înconjurat altădată de ovații, de omagii și de false aplauze dictate de cele mai umilitoare fenomene de masă, minciuna, lașitatea și frica colectivă, regele meu nebun, în toate pânzele, nu mai este decât «bietul om» bolnav, torturat de fantasme și de ecoul blestemelor celor ce au avut șansa să supraviețuiască actelor sale de violență și de sadism, din ceasul penibil al oribilei sale glorii.
Corneliu Baba, caiet de atelier, 1981
Printre operele lui Baba, mi-a plăcut și pictura denumită „Maternitatea”. Modul în care copilul se odihnește atât de calm și nonșalant pe umărul mamei sale, în timp ce ea discută cu fiica mai mare, îmi transmite puterea pe care o deține această femeie, care pare atât de fragilă după aparențele fizice.
Am descoperit că artistul Corneliu Baba mai picta și piesaje urbane! Mai jos este ilustrată Veneția. În ce context artistul a ajuns în această destinație și de ce a decis să o ilustreze, nu cunosc. Totuși, eu în Veneția am fost de două ori și am o istorie aparte cu acest oraș italian. Prin urmare, având în spate experiența unei călătorii în orașul plutitor, am putut să-mi reamintesc de atmosfera acestuia și să-i „simt tablourile” validându-i într-un fel munca.
La portretul din continuare m-am oprit mai mult timp și l-am privit până s-a închis muzeul. Ce m-a atras la el nu aș putea explica cu exactitate. În general, multe lucruri în această viață reușesc să ne atragă atenția ori să ne capteze privirea hipnotizându-ne, fără ca măcar să putem explica această conexiune. Așa mi s-a întâmplat și mie cu acest portret al unei tinere care nu are nume.
Poate a fost ceva în privirea ei? Are o postură ce reflectă o verticalitate și o poziționare serioasă față de viață, însă privirea ei parcă îmi spune: „Asta nu-i tot”. De aceea, m-am uitat în ochii ei și am încercat să-i descopăr lumea. Dacă am reușit să o fac, nu o să vă spun, voi păstra acest secret în mine.
Pictorul și scriitorul chinez Wang Chuan a menționat următoarele despre pictorul român. „Interesant este faptul că pictorii români au influențat arta plastică din China. În anii ’60 în România erau doi mari pictori, Nicolae Grigorescu și Corneliu Baba. După ce lucrările lor au fost expuse în China, mulți artiști chinezi au început să le asimileze stilul. Chiar și astăzi, pictori în ulei din Beijing, chiar cei mai vârstnici și mai cunoscuți decât mine, care au peste 80 de ani, își mai amintesc de Corneliu Baba.”
Este impresionant cum unele lucrări pot călători departe! Astfel, concluzionăm doar că unele opere au potențial să rămână veșnic nu doar în istoria și cultura unei țări, dar și să devină sursă de inspirație pentru națiuni îndepărtate, fiind chiar ciudat modul cum anume în acele locuri se poate răspândi amprenta creatorului.
Mai jos, găsiți mai multe lucrări fotografiate de reportera #diez Ana-Maria Sîrcu de la această expoziție temporară de artă.
Vă îndemnăm să vă petreceți cât mai mult timpul pe la evenimente culturale!
Aici găsești o listă cu șase galerii de artă din municipiul Chișinău, de unde poți să-ți iei doza ta inspirație!
