O listă cu activități recomandate din Chișinău, unde studenții ar putea să-și petreacă timpul după ore

absolventi
Foto:#diez

Îmi asum să cred că știți deja despre faptul că #diez în această toamnă lucrează la o serie de materiale informative pentru studenții și studentele care au început să învețe la Chișinău. Am publicat până acum trei ediții, iar aceasta este a patra. În material, am dorit să strângem liste cu destinații, locații și activități din capitală care mențin și încurajează spiritul tineresc de aici, și care ar trebui vizitate cel puțin o dată de fiecare student și studentă pentru a simți cât mai amplu atmosfera celor ce ajută să pulseze inima Chișinăului – adică tineri și tinere ca și ei.

Pentru fiecare material se face o documentare, așa cum și se cuvine. Astfel, frecvent ajungem să întrebăm colegii și colegele, precum și cunoscuții/cunoscutele despre ceea ce vrem să aflăm. Iată că și de această dată informațiile din material au fost colectate cu ajutorul persoanelor care cunosc mai multe despre activitățile și locațiile populare acum printre tinerii din Chișinău. În continuare, găsești sugestiile noastre unde ai putea să-ți petreci timpul liber.

Dansuri până târziu

Lista destinațiilor unde te poți mișca pe ritmuri de dans până dimineața:
# Norma (strada Mitropolit Dosftei 89). Cel mai frecvent aici găsești muzică house, dar de multe ori sunt și petreceri tematice cu muzică diversă. Intrarea este cu plată;
# Kira’s (strada Veronica Micle 7). Muzica este comercială, un mix cu „de toate”. Intrarea este cu plată;
# Bar Pro Sănătate (strada Vasile Alecsandri 90/1). Aici găsești tot ce este alternativ: de la manele până la techno. Intrarea este cu plată, dar prețul este accesibil pentru cei cu buget redus;
# Queer Café (strada Alexei Şciusev 103). Aici găsești muzică house, dar uneori poate fi ceva mai diferit. Petrecerile sunt colorate și libere, iar spațiul este sigur pentru comunitatea LGBTQIA+;
# Olan Deep se află la margine de oraș. Este o casă unde se organizează diverse petreceri și este foarte populară acum;
# Taqueria Bar (strada Mihai Eminescu 30). Aici vei întâlni artiști autohtoni și muzică de tot neamul. Uneori este muzică live sau se organizează concerte live cu interpreți precum Murmur de Izvar, Prima Dragoste etc.

Dansuri până târziu

Sursă: Facebook/Taqueria_Bar

Degustă o băutură stilizată în localurile unde frecvent răsună și muzică live

Lista destinațiilor din această categorie:
# Daily Dose (strada Pușkin 44/1). Martorii oculari spun că aici sunt cei mai drăguți chelneri din oraș cu care stai de vorbă câte o oră și vă spuneți glumițe. Băuturile de autor sunt bune. La fel, există și un meniu fără alcool;
# Covor Bar (strada Ierusalim 7) – seri de poezie și muzică pe vinil;
# Casa Roz (strada Columna 51) – un loc foarte romantic și atmosferic;
# Piana Vyshnia (bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt 103);
# Wine.md a.k.a Pianyi Ugol (strada Pușkin 15). Frecvent persistă muzica live;
# Plincuvin (stradela Teatrului 6);
# 513 (strada Vasile Alecsandri 68). Aici s-a filmat un videoclip de al lui Satoshi;
# Marlène (strada București 75);
# Julien (strada 31 August 1989, numărul 93). Unicul loc unde poți dansa pe masă atunci când începe discoteca.

Degustă o băutură stilizată în localurile unde frecvent răsună și muzică live

Sursă: Facebook/Marlène

Petrece vremea printre poezii, lectură sau descoperă open space-urile din Chișinău

Îți recomandăm să încerci:
# evenimentele organizate de către cei de la Cărturești la Muzeu;
# clubul de carte #diez și Librăriile Cartier;
# AutoCinema – cinematograf în aer liber (strada Mihai Sadoveanu 42/6);
# terasa celor de la „Istorii cu Cașcaval” (strada Alexandru cel Bun 68);
# teatrul Gastronomic (bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt 103).

Petrece vremea printre poezii, lectură sau descoperă open space-urile din Chișinău

Sursă: #diez

Fă-ți fotografii unice în locațiile atmosferice din Chișinău

Locuri „instagramabile” din capitală:
# Morpho Cafe Villa (strada Mihai Eminescu 51/2);
# Crème de la Crème (strada Vlaicu Pârcălab 70);
# Bonjour Café (Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”). Cafeneaua are filiale în diferite zone ale Chișinăului;
# Crème de la Crème (strada Alexandru cel Bun 98A);
# Strada Pietonală „Eugen Doga”;
# Muzeul de Istorie a Orașului Chișinău a.k.a Turnul de Apă (strada Alexei Mateevici 60A).

În acest material găsești mai multe locații „instagramabile” din Chișinău.

Fă-ți fotografii unice în locațiile atmosferice din Chișinău

Sursă: Facebook/Muzeul de Istorie a Orașului Chișinău – Chisinau City History Museum

Încearcă să faci networking și să cunoști persoane noi

În aceste spații poți încerca să faci networking. De asemenea, aici frecvent se organizează și evenimente gratuite pentru tineri:
# iHUB (strada 31 August 1989, numărul 78);
# Artcor (strada 31 August 1989, numărul 137);
# Mediacor (strada Alexei Mateevici 60);
# Tekwill (strada Studenților 9/11).

Încearcă să faci networking și să cunoști persoane noi<br>

Sursă: Facebook/Artcor

Mergi la o bibliotecă din apropiere

Adresele bibliotecilor din Chișinău:
# Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” (bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, 148). Aceasta deține filiale în mai multe sectoare ale orașului;
# Biblioteca Națională a Republicii Moldova (strada 31 August 1989, numărul 78-A);
# Biblioteca Republicană Tehnico-Științifică (strada Ion Creangă 45);
# Biblioteca Științifică „Andrei Lupan” (strada Academiei 5-A).

Mergi la o bibliotecă din apropiere

Sursă: Facebook/Biblioteca Națională a Republicii Moldova

Fă o vizită la o galerie de artă din Chișinău

Lista de galeriilor de artă:
# ȚOL (strada Mitropolit Varlaam 50);
# Lutnița (strada Alexei Șciusev 63);
# Muzeul Zemstvei (strada Alexei Șciusev 103);
# ACB34 (strada Alexandru cel Bun 34);
# Iusty (strada Bogdan Petriceicu Hașdeu 3);
# Peperete (strada Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni 8).

Fă o vizită la o galerie de artă din Chișinău

Sursă: Facebook/Iusty Art Gallery

Devino voluntar(ă)

Mai jos, găsești o listă cu organizații și centre de tineret din Chișinău unde poți face voluntariat:
# Clubul Voluntarilor de la Artico (bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt 169);
# America House Chisinau (strada Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni 27);
# Centrul Media pentru Tineri (strada Alexei Mateevici 46/1);
# Consiliul Național al Tineretului din Moldova (strada Petru Rareș 18);
# Rețeaua Națională a Consiliilor Locale ale Tinerilor din Moldova (bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt 180);
# Centrul Municipal de Tineret Chișinău (strada Mitropolit Varlaam 90);
# Youth Klinic Moldova (strada Mitropolit Varlaam 77);
# AIESEC (strada Căpriana 50, block C, ASEM);
# Y-PEER Moldova (strada 31 August 1989, numărul 98);
# Misiunea Socială „Diaconia” (strada Criuleni 22);
# Asociația Oberliht;
# Platforma Națională a Tinerilor pentru Participare Activă;
# Asociația „Motivația” din Moldova (bulevardul Mircea cel Bătrân 48);
# AVI Moldova, Asociația de Voluntariat Internațional din Moldova (strada Alexei Mateevici 27);
# Sporter.md (strada Calea Orheiului 28/1);
# Centrul Național de Mediu (strada Mitropolit Dosoftei 97/1);
# OWH Studio (strada 31 August 1989, numărul 93);
# Hai Moldova (strada Aleksandr Pușkin 12A);
# Consiliul Municipal de Tinerilor din Chișinău (strada Milano 10);
# Volunteer Center RVC (strada Eugen Doga 5);
# Asociația Națională a Scouților din Moldova (strada Alba Iulia 93, ap. 37);
# Fundația de Binefacere Caritas Moldova (strada Gheorghe Asachi 30/1);
# Copil Comunitate Familie (strada Aleksandr Pușkin 16);
# Societatea de Cruce Roșie Moldova (strada Gheorghe Asachi 67A);
# Youth.md (strada Constantin Stere 4).

Devino voluntar(ă)

Sursă: Facebook/Volunteer Center RVC

Urmărește activitatea comunităților de artiști din Chișinău, care organizează diverse evenimente în oraș

Cel mai frecvent, petrecerile interesante, creative, memorabile și care au o atmosferă vibrantă sunt organizate de către comunitățile de artiști din capitală. Aceștia nu au resurse pentru a avea spații stabile, prin urmare, fiecare petrecere migrează de la un spațiu la altul.

Astfel, trebuie să urmărești comunitățile de artiști dacă dorești să ai o experiență frumoasă și diversă la următoarele petreceri din Chișinău:
# Crave Crew. Ei sunt cei mai vestiți pentru rave-urile din Chișinău și muzică techno;
# Magic Flowers. Aceștia organizează cele mai bune petreceri din Chișinău. Aici ai parte de muzică diversă, de atmosferă plăcută și foarte vestică;
# Hud Events. Pentru iubitorii de silent disco;
# Canalul de Telegram Moldova Radar include informații despre toate petrecerile artiștilor și comunităților din oraș;
# Nolimit Production. Această platformă merită de urmărit pentru evenimente drăguțe, așa cum a fost festivalul de muzică techno cu Ivan Dorn.

Urmărește activitatea comunităților de artiști din Chișinău, care organizează diverse evenimente în oraș

Sursă: Facebook/Magic Flowers

Materialul a suferit schimbări, mulțumim pentru înțelegere!


Reamintim că #diez face o serie de materiale informative pentru toți studenții și studentele din anul întâi care au început în această toamnă studiile la universitățile din Chișinău. Primul material a fost despre chiria și cazarea în cămine, urmat de materialul despre tot ce trebuie să cunoască studenții despre transportul public din Chișinău atunci când vin la universitate și după 10 locuri care merită să fie vizitate de către studenți atunci când vin în primul an de studii la Chișinău.

Urmărește hashtagul #studentlachisinau pentru a fi la curent cu toate materialele postate.


Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente