Valentina Iazinschi, câștigătoarea Concursului republican „Pedagogul anului”, ediția 2023: „Pedagogul este cel care dăruiește o parte a inimii sale fără să aștepte ceva în schimb”

photo_2023-10-09 16.06.14

Valentina Iazinschi este câștigătoarea Concursului republican „Pedagogul anului”, ediția 2023. În prima sa zi de activitate didactică, a pășit pragul Liceului Teoretic „Petru Rareș” din orașul Soroca având inima plină de frică și nesiguranță. Însă, toate aceste emoții au fost spulberate atunci când a văzut încrederea în ochii primilor săi elevi. De atunci, în fiecare zi, ea descoperă lumea frumoasă a copilăriei împreună cu discipolii săi, fiindu-le alături în toate trăirile lor.

În viziunea Doamnei Iazinschi, pedagogul este un model de comportament pentru elevii săi, dar și un prieten la care aceștia se pot adresa după un sfat, o idee sau o întrebare legată atât de școală, cât și de stările pe care le trăiesc.

Datorită acestor oameni, în toată lumea există medici, avocați, ingineri și alți specialiști fără de care societatea nu ar putea fi dezvoltată.

Celor care doresc să îmbrățișeze această profesie, Valentina Iazinschi le urează răbdare, iar pentru ca aceștia să devină specialiști iscusiți, ei trebuie să se dedice meseriei alese, să iubească copiii și să lucreze continuu la propria formare.

Experiența Valentinei Iazinschi în calitate de învățătoare poate fi vizionată în video-ul de mai jos.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente