„Republica” nerecunoscută Nagorno-Karabah va înceta să mai existe din 2024. Se va reintegra cu Azerbaidjan

karabah
Foto:blizko.by

Așa-numitul șef al „republicii” nerecunoscute Nagorno-Karabah, Samvel Shahramanian, a semnat un decret privind încetarea existenței acesteia de la 1 ianuarie 2024, transmite Radio Svoboda.

Potrivit decretului, până la această dată „toate instituțiile de stat și organizațiile aflate în subordinea lor departamentală vor fi dizolvate, iar Republica Nagorno-Karabah (Artsakh) va înceta să mai existe”.

Populația din Nagorno-Karabah este sfătuită „să se familiarizeze cu condițiile de reintegrare din Azerbaidjan pentru a decide dacă să rămână în regiune”, se arată în decret. Potrivit guvernului armean, până în dimineața zilei de 28 septembrie, peste 65 000 de persoane – aproape jumătate din populația republicii nerecunoscute – au fost forțate să părăsească Nagorno-Karabah pentru a se îndrepta spre Armenia.

Decretul menționează, de asemenea, că decizia de a pune capăt existenței „republicii” Nagorno-Karabah a fost luată „în legătură cu situația militară și politică dificilă creată, pe baza priorității de a asigura securitatea fizică și interesele vitale ale poporului din Nagorno-Karabah”.

De asemenea, se spune că se va asigura „trecerea liberă, voluntară și fără obstacole a locuitorilor din Nagorno-Karabah, inclusiv a militarilor care au depus armele, cu bunurile lor în vehiculele lor de-a lungul coridorului Lachin”. Un astfel de acord a fost obținut prin medierea forțelor de menținere a păcii rusești cu reprezentanții azerbaidjeni, se arată în decret.

Amintim că pe 19 septembrie Azerbaidjan a lansat acțiuni „antiteroriste” în regiunea Nagorno-Karabah. Iar pe 20 septembrie forțele din Nagorno-Karabah au acceptat cererea Azerbaidjanului de a se dezarma.

Amintim că în toamna anului 2022 conflict la granița dintre Armenia și Azerbaidjan s-a intensificat. Autoritățile din Armenia au raportat atunci 49 de militari decedați.

În 2020, autoritățile din Republica Moldova n-au recunoscut așa-zisele „alegeri prezidențiale” din regiunea Nagorno-Karabah a Azerbaidjanului, inclusiv cel de-al doilea tur al acestora, considerându-le ca fiind ilegale.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente