La Hâncești s-ar fi eliberat permise de conducere în schimbul unor sume de bani. Trei persoane au fost reținute

ipiccy_image (8)
Foto:Facebook/Centrul Naţional Anticorupţie

O schemă de corupție la eliberarea permiselor de conducere a fost documentată de ofițerii Direcției generale teritoriale Sud a Centrului Național Anticorupție și procurorii anticorupție. Un angajat al Agenției Servicii Publice, din oficiul Hâncești, și doi intermediari au fost reținuți pentru punerea în aplicare a unui sistem de colectare ilicită a mijloacelor financiare de la candidații pentru obținerea permisului de conducere.

Potrivit probatoriului, cele trei persoane ar fi acționat coordonat, susținând că ar avea influență asupra angajaților Secţiei Înmatricularea Transportului şi Calificarea Conducătorilor Auto (SÎTCCA) din Hîncești și că îi pot determina să favorizeze candidații să susțină probele teoretice și practice. Astfel, sumele pretinse pentru un permis de conducere ar fi variat între 300 și 1 200 de euro.

Conform informațiilor, pentru a fortifica probatoriul, ofiţerii CNA au efectuat percheziţii în birouri, automobilele și la domicilii persoanelor suspecte. În cadrul perchezițiilor au fost ridicate înscrisuri de ciornă cu date de identitate ale candidaților, copia buletinelor de identitate, sume bănești în sumă de 38 000 de euro, 39 000 de lei, 400 de dolari, 420 de lire sterline, dar și telefoane mobile.

La fel, în urma acțiunilor de urmărire penală, trei persoane au fost reținute și plasate în izolatorul CNA pentru 72 de ore. Investigațiile în acest caz continuă. Oficiul Sud al Procuraturii Anticorupție conduce urmărirea penală.

Mai jos, găsiți o înregistrare audio.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente