(video) În parlamentul din Mexic au fost prezentate presupuse „cadavre extraterestre”

extratereștri
Foto:captură ecran/Reuters

Parlamentarii mexicani au avut o ședință plenară în cadrul căreia li s-au arătat două artefacte cu presupuse „cadavre ale unor extratereștri”. Politicienii au ascultat mărturiile jurnalistului mexican pasionat de OZN-uri Jaime Maussan, potrivit căruia „nu suntem singuri în univers”, scrie REUTERS.

După cum a precizat jurnalistul mexican, „cadavrele” nu au nicio legătură cu vreo formă de viață de pe Pământ.

Cele două „corpuri”, expuse în cutii, au câte trei degete la fiecare mână și capete alungite. Maussan a declarat că au fost recuperate în Peru, în apropiere de vechile linii Nazca, în 2017. El a precizat că au o vechime de aproximativ 1 000 de ani, analizate printr-un proces de datare cu carbon de către Universitatea Națională Autonomă din Mexic (UNAM).

Astfel de descoperiri similare din trecut s-au dovedit a fi rămășițele unor copii mumificați.

Jurnalistul mexican a declarat că este pentru prima dată când au fost prezentate astfel de dovezi.

„Cred că există o demonstrație clară că avem de-a face cu specimene non-umane care nu sunt înrudite cu nicio altă specie din lumea noastră și că toate posibilitățile sunt deschise pentru orice instituție științifică… pentru a o investiga”, a spus Maussan. El a adăugat că „nu suntem singuri”.

„Pot afirma că aceste corpuri nu au nicio legătură cu ființele umane”, a spus Jose de Jesus Zalce Benitez, director al Institutului Științific pentru Sănătate al marinei mexicane.

NASA urmează să discute joi concluziile studiului.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente