În zilele de 15-17 septembrie, curent, va fi suspendat traficul rutier în intersecția străzilor București și Tighina. Măsura a fost luată în legătură cu efectuarea lucrărilor de reabilitare a străzii Tighina.
Pe parcursul a trei zile, în intersecție se va lucra la toate straturile sistemului rutier, până la aplicarea stratului de uzură pe întreg tronsonul str. București – str. Mihail Kogălniceanu. Acestea sunt ultimele lucrări la carosabilul de pe strada Tighina, în continuare urmând a fi aplicat doar marcajul rutier.
În perioada menționată, troleibuzele care traversează intersecția, vor circula după cum urmează:
# ruta 34 – de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, pe str. Ciuflea, cu virare la intersecția cu str. București și retur conform traseului stabilit;
# ruta 28 – spre Poșta Veche: pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, str. Alexandr Pușkin;
spre Botanica: pe str. Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni, str. Alexei Mateevici, str. Alexandr Pușkin – bd. Ștefan cel Mare și Sfânt.