Potrivit casateonline.it, doi voluntari italieni de la Crucea Roșie au parcurs cu ambulanța timp de 24 de ore aproximativ 2 000 de kilometri pentru a aduce un pacient din Italia în Republica Moldova. Pacientul, care s-ar fi aflat într-o stare critică, era internat într-un spital din San Gerardo încă din luna februarie 2023
Călătoria spre Republica Moldova a început miercurea trecută, în dimineața zilei, atunci când vehiculul Crucii Roșii l-a preluat pe solicitant. Călătoria a vizat nu mai puțin de cinci țări (Italia, Slovenia, Ungaria, România și Moldova), care trebuiau traversate în cel mai scurt timp posibil, garantând în același timp deplina siguranță a pacientului. Alături de pacient a mers și soția sa.

Joi dimineață, la ora 12.00, voluntarii și cuplul se aflau deja în vama din Moldova, unde erau așteptați de o rudă. După ce au adus moldoveanul la locul de destinație, tinerii voluntari au avut nevoie de încă douăzeci și patru de ore pentru a se întoarce la sediul din Casatenovo.