Tinerii și tinerele din Republica Moldova se pot înscrie la stagii de practică plătite care se vor desfășura în cadrul autorităților publice. Participanții și participantele vor beneficia de o bursă lunară în valoare de 3 000 de lei.
Stagiile vor avea loc la următoarele instituții:
# Secretariatul Parlamentului Republicii Moldova;
# Aparatul Președintelui Republicii Moldova;
# Cancelaria de Stat;
# ministerele și autoritățile administrative din subordinea acestora;
# autoritățile administrative centrale subordonate Guvernului.
Numărul de locuri disponibile pentru fiecare autoritate-gazdă se va stabili anual în funcție de estimarea necesităților autorităților-gazdă, precum și raportat la efectivul limită a acesteia. Din numărul total de locuri pentru stagii, 10 % sunt prevăzute pentru persoanele cu dezabilități.
Sunt eligibile pentru participare la concurs, persoanele care îndeplinesc următoarele condiții de bază:
# au împlinit vârsta de 18 ani, dar nu mai mult de 29 ani;
# dețin cetățenia Republicii Moldova;
# cunosc limba română, scris, citit și vorbit;
# nu au fost încadrate în serviciul public, inclusiv în calitate de funcționar public debutant;
# nu sunt active pe piața muncii;
# nu au fost angajați în autoritățile-gazdă;
# nu au antecedente penale.
Doritorii pot depune dosarul de concurs atât online, cât și prin poșta electronică/e-mail (după caz). Dosarul trebuie să conțină:
Dosarului de concurs va conține:
# formularul de participare specificat în anexa nr.1;
# copia buletinului de identitate;
# copiile diplomelor/certificatelor de studii/alte acte de studii obținute în Republica Moldova precum și în străinătate sau după caz, documentul care atestă faptul că este înmatriculat la o instituție de învățământ din Republica Moldova, precum și din străinătate;
# alte documente relevante privind activitatea non-formală (voluntariat), după caz.
Concursul se va desfășura în două etape: evaluarea dosarelor și interviul.
Formularul de participare, dar și alte documente necesare pot fi vizualizate în documentul de mai jos.












