(doc) În Moldova va fi creat Centrul de Consiliere Agricolă și Rurală. Instituția va acorda asistență consultativă fermierilor din țară

fermier tractor agricultură
Foto:Randy Fath

Guvernul a aprobat în ședința de astăzi, 26 iulie, proiectul de lege privind constituirea Instituției Publice „Centrul de Consiliere Agricolă și Rurală”. Centrul are misiunea de a asigura dezvoltarea unor servicii de consiliere agricolă și rurală orientate pe nevoile fermierilor care să le permită accesul ușor la informații tehnicoeconomice, financiare, manageriale, programe de formare și programe de dezvoltare rurală.

Potrivit informațiilor, proiectul prevede următoarele reglementări:
# acordarea de asistență consultativă fermierilor;
# formarea și perfecționarea sistematică a formatorilor pe domenii specifice pentru asigurarea sectorului cu consultanță și consiliere în funcție de nevoile și necesitățile fermierilor;
# analizarea și monitorizarea serviciilor de consultanță, instruirilor de formare a fermierilor și a cheltuielilor suportate;
# efectuarea studiilor și analizelor cu privire la impactul serviciilor de consultanță, instruirilor asupra dezvoltării agriculturii, în general, și a exploatațiilor agricole.

De asemenea, în cadrul centrului va fi instituit un consiliu consultativ care va asigura legătura între organizațiile care au activitate de cercetare, dezvoltare și inovare în diverse domenii legate de agricultură și dezvoltare rurală, precum și între acestea și fermieri.

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine