Membrii Partidului Politic „ȘOR”, care a fost declarat neconstituțional de către Curtea Constituțională, nu vor mai putea să candideze la alegeri timp de trei ani. Un proiect de lege în acest sens a fost votat în Parlament în prima lectură.
Proiectul de lege a fost înregistrat de mai mulți deputați PAS, printre care se numără: Olesea Stamate, Andrian Cheptonar, Eugeniu Sinchevici, Doina Gherman, Victor Spînu și Alina Dandara.
„Am propus completarea Codului electoral cu următoarea restricție în dreptul de a candida la alegeri: Nu pot fi alese: […] pe o perioadă de trei ani de la data pronunțării hotărârii Curții Constituționale privind declararea neconstituționalității unui partid politic, persoanele care la acel moment erau membri ai organului executiv al partidului politic declarat neconstituțional, persoanele care ocupau funcții elective sau care erau pe listele de candidați supleanți din partea partidului politic declarat neconstituțional”, a menționat Olesea Stamate, președinta Comisiei juridice numiri și imunități.
Menționăm că acest proiect de lege a fost votat în prima lectură, urmează să fie votat și în a doua – finală.
Vedeți aici și ce spune Promo-LEX în privința acestui proiect de lege.
Următoarele alegeri – locale – vor avea loc pe 5 noiembrie 2023. Vedeți aici lista candidaților care și-au anunțat intenția de a participa la alegeri pentru funcția de primar al capitalei.
Pe 19 iunie, Partidul Politic „ȘOR” a fost declarat neconstituțional de către magistrații Curții Constituționale. Totuși, deputații partidului își continuă mandatele în calitate de deputați independenți.
Pe 26 iunie, fugarul Ilan Șor, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul „Frauda bancară” și aflat sub sancțiuni în UE, SUA, Canada și Norvegia, a anunțat despre crearea unui nou bloc politic – „Șansă, Obligații, Realizări – Ș.O.R.”.
Pe 9 noiembrie 2022, cabinetul de miniștri a aprobat cererea fostului ministru al justiției, Sergiu Litvinenco, adresată Curții Constituționale, prin care se cerea scoaterea în afara legii a Partidului „ȘOR”.
Pe 19 decembrie, Comisia de la Veneția a declarat că „statul nu este lipsit de dreptul de a reglementa activitatea partidelor politice, de a le interzice sau de a impune alte măsuri restrictive”. În același timp, aceasta menționase că „recunoașterea neconstituționalității partidului este o ingerință în dreptul la libertatea de asociere și, prin urmare, decizia trebuie să fie conformă cu legea”.
În 2017, liderul partidului și deputatul Ilan Șor a fost condamnat la șapte ani și șase luni de închisoare pentru fraudă și spălare de bani, iar în prezent el se află pe o listă de urmărire internațională.
Totodată, pe 26 octombrie 2022, Departamentul Trezoreriei SUA a impus sancțiuni împotriva sa, iar pe 30 mai 2023 și Uniunea Europeană i-a impus sancțiuni, pentru destabilizarea situației din Republica Moldova.