(video) Iana Pirneac enumeră motivele pentru care să studiezi la Universitatea de Stat „B.P. Hasdeu” din Cahul

dddd

Iana Pirneac este studentă la Facultatea de Drept și Administrație Publică, specialitatea Administrație Publică, din cadrul USC. Iana a ales să-și facă studiile la USC, pentru că se află în orașul ei natal și aici a dorit să-și realizeze visul de a studia Administrație Publică.

„Universitatea noastră oferă o serie de avantaje care i-ar motiva pe tineri să aleagă această instituție: cadre didactice profesioniste, o diversitate de specialități, activități extracurriculare și de cercetare. Mai nou, a fost deschis Centrul de Inovare în IT „Inotek”, unde studenții își vor putea dezvolta ideile de start-up”, a spus studenta.

Iana a mai adăugat și faptul că: „Studenții universității noastre sunt la fel de competitivi ca absolvenții altor universități, deoarece noi avem specialități autorizate și acreditate”. „La fel, studenții noștri pot învăța concomitent la două universități: Universitatea Dunărea de Jos și USC. Drept rezultat, studentul obține două diplome, una dintre care este o diplomă a Uniunii Europene”, a precizat tânăra.

Dacă dorești să afli mai multe detalii despre admitere și cum să te înscrii la studiile în cadrul universității, nu ezita să accesezi site-ul universității sau să suni la numerele de telefon (0299) 2-89-93 ori (0299) 2-54-85.

 E-mail: [email protected]

Facebook Instagram LinkedIn 

###

Acest articol este realizat în cadrul proiectului „Consolidarea capacităților instituționale de comunicare a Universității de Stat «Bogdan Petriceicu Hasdeu» din Cahul”, ce se desfășoară cu suportul Proiectului Eu4Moldova: Startup City Cahul, implementat de ATIC cu asistența financiară a Uniunii Europene în parteneriat cu Suedia. Conținutul acestui material reprezintă opinia exclusivă a autorului și nu reflectă neapărat poziția finanțatorilor.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente