Astăzi, fie Piața Marii Adunări Naționale a devenit mai liniștită, fie noi – mai tăcuți. Două vagoane, parte a expoziției „Basarabenii în Gulag”, au fost instalate la Chișinău cu ocazia împlinirii a 74 de ani de la cel mai mare val al deportărilor staliniste.
Vagoanele, amplasate în inima Chișinăului vizavi de Guvernul Republicii Moldova și Piatra comemorativă a victimelor ocupației sovietice și ale regimului totalitar comunist, îți oferă un fior încă de la prima vedere. În interiorul acestora puteți vedea fotografiile și citi istoriile mai multora persoane deportate de către regimul stalinist. De asemenea, în unul dintre vagoane sunt redate filme documentare care vizează deportările basarabenilor, iar în celălalt, în format audio, martorii deportărilor povestesc despre ororile prin care au trecut aceștia în gulagurile staliniste.
Mai jos vă invităm să urmăriți câteva fotografii de la expoziția „Basarabenii în Gulag” și, desigur, vă îndemnăm să vizitați expoziția în real. Aceasta va fi prezentă în Piața Marii Adunări Naționale în perioada 6 – 9 iulie 2023, până la ora 21.00.