(foto) Ce să aștepți de la noul sezon al serialului Black Mirror. Cinci cele mai faine referințe din cele cinci episoade

Unknown-2
Foto:Sursă: Netflix; colaj: #diez

În luna iunie e anului curent, după patru ani de absență, Netflix a lansat cel de-al șaselea sezon al îndrăgitului serial Black Mirror. Apariția acestuia a stârnit multe discuții și controverse în rândurile criticilor, dar și a spectatorilor. Așadar, în acest material vom încerca să le înțelegem, îți vom spune cam ce ar trebui să aștepți de la noul sezon și vom accentua câteva referințe care ni s-au părut cele mai faine.

După cum se știe, Black Mirror este un serial științifico-fantastic, care s-a făcut cunoscut prin viziunea sa brutală și creativă asupra evoluției tehnologiei și asupra naturii umane. De-a lungul celor cinci sezoane, creatorii serialului au abordat subiecte precum viața de după moarte, valorile și prioritățile umane și multe altele, toate îmbinate cu impactul hiperbolizat al tehnologiilor asupra vieții noastre. Practic, creatorii serialului au construit lumi distopice în care tehnologia a prins rădăcini atât de adânci în viața oamenilor, încât este implicată în cele mai intime și private aspecte ale vieții noastre.

Așadar, după cinci sezoane în care fiecare episod relata o poveste aparte, dar aborda în esență aceeași tematică globală, spectatorii au așteptat să vadă același lucru și în cel de-al șaselea sezon, iar creatorii au menționat că acesta va fi cel mai tulburător și imprevizibil de până acum. Probabil, aceștia au avut dreptate, dar în cu totul alt sens decât se aștepta publicul. Faptul care a făcut sezonul șase să fie oarecum dezamăgitor pentru fanii serialului este că așteptările de a vedea ceva similar sezoanelor anterioare, la subiectele actuale în prezent, practic nu s-au adeverit, iar serialul a luat o direcție diferită de ceea ce eram obișnuiți să vedem până acum. Desigur, de multe ori, diferit nu înseamnă numaidecât prost, dar iată că în cazul Black Mirror părerile se îndreaptă mai degrabă în direcția negativă.

Sezonul nou al Black Mirror are cinci episoade și, cu certitudine, primul episod se încadrează în formatul clasic al serialului, cu excepția happy endului. Episodul este intitulat Joan is Awful și prezintă o femeie obișnuită care își trăiește viața și care ia decizii „greșite” în viața sa și în raport cu oamenii din jurul său. Iată că, într-o zi, ea descoperă că o platformă globală de streaming a lansat un serial care prezintă cu exactitate viața ei, rolul ei în serial fiind interpretat de Salma Hayek. Acțiunea din serial avea loc practic concomitent sau la puțin timp de la „acțiunea originală”.

Episodul 2 este intitulat Loch Henry. Acolo, un cuplu tânăr călătorește într-un oraș scoțian, unde vizitează mama tânărului din cuplu. Acolo, cei doi tineri își propun să lucreze la un documentar despre natură, dar se simt atrași de o poveste înfricoșătoare locală care implică evenimente din trecut. Mie mi-a plăcut acest episod datorită faptului că îmi place true crime-ul și detectivele, dar și datorită modului în care a fost filmat și a scenariului reușit. Cu toate astea, episodul explorează mai mult latura umană și ipocrizia lumii cinematografice și are foarte puține tangențe cu ceea ce știm drept Back Mirror.

Sursă: The Tab

Episodul 3 se încadrează mai mult în conceptul clasic al serialului. Episodul intitulat Beyond the sea sau „Dincolo de mare” prezintă doi bărbați aflați într-o misiune spațială, care se confruntă cu neacceptarea și brutalitatea societății în raport cu lucrurile noi pe care încă nu le înțeleg. Este un episod tragic, care explorează necesitatea oamenilor de iubire, doliul, furia și dileme de moralitate și empatie.

Sursă: Netflix

Surprizele de bază încep cu episodul 4, intitulat Mazey Day, unde o celebritate aflată într-un moment dificil din viața sa este urmărită de paparazzi. Însăși ideea de bază, prezentată din diferite perspective în acest episod, mi se pare reușită, fiindcă știm cu toții că subiectul vieții private și a activității efectuate de paparazzi este deosebit de actual încă de la moartea prințesei Diana și până în prezent. Însă, spoiler alert, decizia creatorilor de a implica aici personaje mistice m-a dus cu gândul la era mea adolescentină, când vampirii și vârcolacii erau eroii principali din filmele și serialele pentru adolescenți. O decizie foarte neașteptată pentru Black Mirror, care a fost primită cu multă nedumerire și critică de public.

Sursă: Netflix

Episodul 5 se intitulează Demon 79 și continuă linia de subiect ezoterică din serial, doar că mai puțin penibil. Acțiunea are loc în Anglia în anul 1979. O asistentă de vânzări dintr-un magazin de încălțăminte este prezentată în episod ca blândețea întruchipată, care nu știe să pună granițe și să-și apere interesele, suprimând-și toată furia. Aceste emoții negative însă încep să iasă la iveală prin niște fantezii violente pe care aceasta începe să le aibă în momentele neplăcute. Într-un moment, i se spune că trebuie să omoare un anumit număr de oameni, conform unor reguli, pentru a preveni apocalipsa.

Sursă: Netflix

Cinci referințe din cele cinci episoade

Faza interesantă a referințelor din acest sezon este că, în mare parte, acestea sunt corelate cu episoadele din sezoanele anterioare. Dacă nu ai văzut încă sezonul 6, însă planifici să o faci, atenție, urmează spoiler-uri!

În primul episod, intitulat Joan is awful, este o referință care mi-a plăcut cel mai mult. În ziarul pe care Joan îl citește, există un articol situat lateral, intitulat Grains Going Out of Style. Articolul se referă la dispozitivele care au acces la memoria umană, relevate în sezonul 1, episodul 3, intitulat The Entire History of You sau „Toată istoria ta”. În acel episod, tehnologia grain este folosită pentru a înregistra simțurile audiovizuale ale oamenilor, astfel încât aceștia să își poată revedea amintirile mai târziu. Această referință sugerează că și tendințele tehnologice își pierd ulterior din popularitate, însă impactul lor ridică întrebări importante despre etica utilizării acestora și efectul pe care îl au asupra vieții oamenilor. Anume această dilemă interconectează ambele episoade și lasă în aer întrebarea: „Oare suntem gata să ștergem granițele dintre viața privată și tehnologie?”.

În cel de-al doilea episod, referința care mi s-a întipărit în memorie în mod deosebit a fost cea care face trimitere la unul dintre episoadele mele preferate ale serialului – „San Junipero”. La sfârșit de episod, documentarul filmat de cei doi tineri, Davis și Pia, este premiat și recunoscut de către critici. Pe scenă sunt menționați și câștigătorii din alte categorii sau locuri premiante, printre care și documentarul Euthanasia: Inside Project Junipero sau „Eutanasierea: În interiorul Proiectului Junipero”.

În acel episod era prezentat San Junipero – un oraș dintr-o realitate simulată, unde persoanele vârstnice puteau să decidă să se transfere mintal după eutanasiere. În acel episod era menționat că proiectul era unul experimental și nu se știa ce se va întâmpla mai departe cu cei care au ales să-și petreacă eternitatea de după moarte acolo. Faptul că despre acest proiect a fost filmat un documentar sugerează că realitatea din interiorul acestuia poate ascunde mai multe secrete decât părea la prima vedere.

În timpul scenei brutale din Beyond the Sea, în care David este martor la uciderea familiei sale de către membrii unui cult, un cadru rapid îl arată pe unul dintre ucigași în timp ce făcea un semn cu sânge pe perete. Semnul era similar cu cel din episodul White Bear sau „Ursul Alb”. Acel episod prezenta povestea unei femei care, împreună cu soțul său, și-a ucis și maltratat fiica, fiind pedepsită la nesfârșit pentru asta, cu acordul opiniei publice. În episodul Beyond the Sea, membrii cultului comit crime și se răzbună, justificându-se cu apărarea echității, moralității și a valorilor, care este și punctul de tangență cu crimele împotriva mamei ucigașe din White Bear. Simbolul ursului alb reprezintă un spectacol sadist, care vine ca o pedeapsă pentru ceea ce un grup de oameni consideră imoral.

Apropo, același simbol apare și în episodul Demon 79, fiindcă urmărește aceeași idee a justificării crimelor pentru un scop nobil. În episodul Demon 79, în momentul în care demonul îi arată eroinei principale viitorul, Nida vede câinii roboți din sezonul 4, episodul 5, intitulat Metalhead. În acel episod, acești câini roboți vânează oamenii după prăbușirea societății, iar acest lucru vine să o convingă pe Nida că un astfel de viitor ar însemna sfârșitul umanității, ceea ce o convinge să-și ducă misiunea până la capăt.

În episodul Mazey Day, în timp ce tânăra paparazzo Bo își așteaptă băutura la o cafenea, la televizor sunt difuzate știri de ultimă oră despre actorul Justin Camley, un fost star al Sea of Tranquility. Acest spectacol fictiv a fost menționat de mai multe ori în universul Black Mirror, inclusiv în episoadele The National Anthem, Nosedive, Smithereens și Rachel, Jack and Ashley Too. Asta arată ca un soi de încălzire pentru un episod care ar face ca această referință des întâlnită în Black Mirror în sfârșit să aibă sens. Așteptăm următorul sezon!

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente