Moldova Electronics Forum 2023 a revenit cu a II-a ediție, grație organizării Asociației Companiilor din Industria Electronică din Moldova (ACEM), Agenției de Investiții, Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA), în colaborare și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).
Evenimentul a avut drept scop informarea comunității de afaceri industriale cu privire la instrumentele de dezvoltare existente, promovarea Republicii Moldova ca destinație investițională, dar și sensibilizarea comunității de afaceri și a tinerilor cu privire la oportunitățile oferite de domeniul electronic, inginerie, cercetare și dezvoltare.
Salutat în calitate de gazdă a tradiționalului „Moldova Electronics Forum” ediția a II-a, rectorul UTM, prof. univ., dr. hab. Viorel BOSTAN, participând în cadrul panelului în care a fost dezbătută tema „Ingineria, Cercetarea și Dezvoltarea”, a făcut cunoscut publicului larg succesele înregistrate de UTM pe parcursul anului 2022-2023, raportându-se la tendințe, evoluții și stabilirea de noi parteneriate în decursul acestui an academic.
Făcând o retrospectivă, dl rector a menționat despre revenirea la învățământul full time, face to face. De asemenea, ca urmare a reformei inițiate de Guvernul RM în învățământul superior și cercetare, în vara anului 2022, UTM a absorbit Universitatea Agrară de Stat, iar începând cu 1 ianuarie 2023 în componența UTM au intrat și 3 Institute de Cercetare, inclusiv Institutul de Electronică și Nanotehnologii, care în trecut s-a aflat sub egida Academiei de Științe a Moldovei, iar astăzi este o unitate de cercetare integrată în comunitatea academică a UTM. Acest lucru va duce la o și mai bună consolidare a capacităților de cercetare și în domeniul electronicii, a menționat dl rector.
Raportându-se la noile inițiative privind eficientizarea procesului de învățământ, axat pe formarea competențelor practice, dl rector a menționat despre testarea învățământului dual, care presupune ca o bună parte a activităților practice de laborator, proiecte, lucrări de curs, lucrări de an, proiecte de an și inclusiv lucrarea de graduare să fie efectuate la companii, împreună cu compania și pentru companie. Astfel, competențele teoretice pe care le obține un viitor absolvent al UTM să fie complementate cu competențe practice, moderne, contemporane, exact de ce are nevoie industria, a punctat dl rector. Această inițiativă a început în anul 2022, în cadrul Facultății Calculatoare, Informatică și Microelectronică, pentru programele de studii: robotică și mecatronică, automatică și informatică. În acest sens a fost semnat un acord, un memorandum de cooperare cu 6 companii prezente în RM, a făcut cunoscut dl rector. De asemenea, a informat și cu privire la perspectiva de a aplica învățământul dual și pentru programul de studii electronică aplicată, imediat ce se va identifica partenerii din industrie dispuși să se alăture în acest parcurs.
Cu sentimentul eficienței și productivității, dl rector a făcut cunoscut în cadrul forumului un alt proiect, în curs de implementare, la care se lucrează intens, dotarea a două clean room, pentru care la UTM a fost procurat echipament. Aceasta va aduce un adaos la infrastructura de cercetare a UTM, dat fiind necesitatea acestor spații în cadrul mai multor proiecte de cercetare.
Cu mândrie, dl rector a evidențiat și activitatea celor două centre, unități de cercetare în nanotehnologii, nanosensori, nanomateriale, conduse de profesori cu renume internațional, dl Oleg LUPAN, prof. univ., dr. hab. și dl academician Ion TIGHINEANU, care au rezultate remarcabile și se publică în reviste de top în domeniul nanomaterialelor, nanotehnologiilor.
Un alt succes menționat a fost lansare în vara anului 2022, al primului nanosatelit „TUMNANOSAT” al RM, proiectat și asamblat la UTM.
În premieră dl rector a anunțat despre lucrul la a doua versiune a nanosatelitului „TUMNANOSAT”, în colaborare cu câțiva parteneri din România, de la Universitatea Transilvania din Brașov și din cadrul Institutului de Tehnologii Spațiale din România, exprimându-și cu această ocazie speranța de plasare a acestuia pe orbită cât de curând posibil.
În continuare multe alte succese se vor dezvălui pe parcurs, întrucât suntem abia la jumătatea anului 2023, dar UTM este în continuă activitate de studiu, practică și cercetare.
„Moldova Electronics Forum” ediția a II-a a reunit reprezentanți naționali și internaționali din industria electronică, factori de decizie și companii locale, pentru a prezenta sectorul producției de electronice din Europa și pentru a prezenta capacitățile și potențialul industriei electronice din Republica Moldova de-a lungul lanțului valoric.
Astfel, la eveniment au participat oficialii: prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin RECEAN și Steffen LOHMANN, șeful Cooperării pentru dezvoltare la Ambasada Germaniei, cât și reprezentanți ai industriei electronice din Republica Moldova, IMM-urilor din Moldova, companiilor internaționale, organizațiilor de suport al afacerilor și reprezentanți ai mediului academic: Vitalie Eșanu – proprietar și CEO al ÎTȘ Informbusiness SRL; Ion Iordachi – Director General interimar al Agenției Invest Moldova; Elena Maevski – Coordonator de proiect la Asociația Companiilor de Electronică din Moldova; Natalia Donțu – Administrator la Moldova Innovation Technology Park (MITP); Ana Stamati – Director de specialitate la Agenția Invest Moldova; Vadim Iatchevici – Agenția Națională pentru Cercetare-Dezvoltare; Dieter G. Weiss – Proprietar la In4ma EMS Market Statistics; Maimescu Ștefan – șef divizie Powertrain la Arobs Software SRL; Menno Kardolus – CEO al Heliox – Energy group; Ciprian Lapa – Plastic Omnium, birou R&D; Adrian Sîrbu – Preh Romania, Head of R&D E-mobility Romania; Victor Parlicov – Ministru la Ministerul Energiei; Ruslan Cunup – directorul STEINEL Electronic; Vadim Danu – Fondator și CEO al LED Market; Ruslan Casico – Director Comercial al ADD Grup; Alexandru Motroi – Director Tehnic sl ÎTȘ Informbusiness SRL; Sergiu Suruceanu – Fondator și Director General al ANTAL.
Scopul forumului a fost dezvoltarea unui dialog deschis cu reprezentanții din industria electronică din Moldova privind tendințele, întreruperile lanțului de aprovizionare și provocările din industria EMS generate de războiul din Ucraina.
„Ingineria este un domeniu extraordinar de captivant. RM are extrem de mult nevoie de ingineri înalt calificați. La sigur, aceștia nu vor rămâne șomeri, fiindcă deficitul de ingineri în toată lumea este în continuă creștere. UTM vă oferă toate condițiile pentru a vă dezvolta aceste competențe și vă asigurăm că o să vă mândriți că veți absolvi această universitate și că veți deveni la un moment dat ingineri”, a concluzionat dl rector în mesajul său către tinerii absolvenți de colegii, școli, licee în cadrul celei de-a II-a ediții a „Moldova Electronics Forum”.
Acest material a fost scris și redactat de echipa UTM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.