Vineri, 5 mai, Alexandru Musteața, directorul Serviciului de Informații și Securitate (SIS), a avut o întrevedere cu Igor Cașu, director al Agenției Naționale a Arhivelor, în cadrul căreia a fost semnat un acord interinstituțional de colaborare. Actul prevede transmiterea etapizată a documentelor de arhivă care fac parte din Fondurile Serviciului, în special, cele cu referire la represiunile politice din perioada sovietică.
În premieră, acordul semnat permite accesarea dosarelor privind activitatea administrativă a instituției coercitive sovietice din cadrul RSS Moldovenești.
SIS a impulsionat procesul de desecretizare a dosarelor stocate în cadrul depozitului special de stat al instituției și a demarat consultări bilaterale cu Agenția Națională a Arhivelor în vederea reanimării procedurii de transmitere în adresa acesteia a dosarelor menționate. Serviciul de Informații și Securitate va transmite Agenției Naționale a Arhivelor peste 2 000 de dosare stocate în depozitul special de stat al instituției.
Informațiile vor fi accesibile publicului larg și mediilor academice/științifice, în vederea reabilitării persoanelor care au avut de suferit, precum și consolidării eforturilor de elucidare a adevărului istoric.