În data de 30 aprilie 2023 în UTA Găgăuzia a fost ales șeful autonomiei. Prezența la vot a fost de 57,8 %, fiind depășit pragul de validare de o treime din numărul alegătorilor înscriși în listele electorale. În turul II vor concura primii doi candidați clasați după primul tur – candidatul susținut de PSRM, Grigorii Uzun, și candidata Partidului Politic „ȘOR”, Evghenia Guțul.
Rezultatele preliminare ale alegerilor
# Evghenia Guțul – 14 890 de voturi
# Grigorii Uzun – 14 849 de voturi
# Victor Petrov – 9 132 de voturi
# Dumitru Croitor – 5 825 de voturi
# Nicolai Dudoglo – 5 059 de voturi
# Serghei Cimpoieș – 3 231 de voturi
# Mihail Formuzal – 1 969 de voturi
# Serghei Cernev – 1 301 voturi
Prezența finală la vot
Conform CEC, până la ora 21.00, 57,8 % dintre alegători și-au exprimat voturile.
Pe listele principale au fost înscriși 92 519 alegători și pe listele suplimentare au votat 6 127 de persoane. A votat un total de 57 019 alegători, adică 57,8 %.
Mass-media a fixat prezența a trei deputați din Parlamentul Republicii Moldova pe teritoriul UTA Găgăuzia pe parcursul desfășurării alegerilor – Marina Tauber, Vasile Bolea și Vlad Batrîncea.
În acest material puteți afla mai multe informații despre candidații care au participat la alegerile pentru funcția de bașcan al UTA Găgăuzia din data de 30 aprilie 2023.
În acest material puteți afla cine au fost bașcanii UTA Găgăuzia din anul 1995 până în prezent.