Aparatul Președintelui Republicii Moldova a publicat lista cadourilor protocolare admisibile oferite în dar șefei statului de la începutul anului 2023 din partea mai multor oficiali și diplomați străini, dar și cetățeni ai țării noastre. Potrivit registrului de evidență a cadourilor publicat de Președinție, valoarea totală a cadourilor este de aproximativ 27 000 de lei.
Potrivit documentului făcut public de către președinția Republicii Moldova, de la începutul acestui an, Maia Sandu a primit 20 de cadouri.
Conform listei, cel mai scump cadou pe care l-a primit Maia Sandu a fost o figurină din porțelan,
reprezentând doi dansatori, în valoare de 6 150 de lei. Darul a fost oferit din partea mareșalalului Senatului Republicii Polone, Tomasz Grodzki, în cadrul unei vizite oficiale la Chișinău.
Cel mai ieftin dar primit de șefa statului a fost un suvenir confecționat manual de către elevii gimnaziului din satul Baraboi, raionul Dondușeni, în cadrul unei vizite a președintei în raion. Valoarea de piață a cadoului este de 50 de lei.
Printre alte cadouri primite de președinta țării se regăsesc tablouri, cărți, suvenire, broșe sau farfurii decorative.
Lista integrală a cadourilor poate fi văzută în documentul atațat mai jos.