„Voiam să simt și eu tot ce simt acești oameni.” Generațiile Z din Rusia și Georgia

Pe 7 și 8 martie în capitala Georgiei, Tbilisi, au avut loc proteste masive împotriva adoptării legii agentului străin, numită și The Russian Law.
Poliția a folosit gaze lacrimogene, tunuri de apă și grenade asurzitoare fumigene pentru a dispersa mulțimea. În prima jumătate a zilei de 9 martie, sub presiunea mulțimii revoltate, partidul de guvernământ a anunțat retragerea proiectului de lege.
În articolul ce urmează, vă voi povesti cum au fost aceste două zile de protest, prin ce s-au remarcat, ce elemente de cultură de protest au folosit tinerii georgienii, dar mai ales cum s-au manifestat rușii emigranți din Tbilisi, ce poziție au adoptat în contextul acestor evenimente.

Săptămâna trecută, am realizat că iubirea mea față de georgieni e tare, tare strâns legată de experiența protestelor de aici. E firul roșu al acestei iubiri sau ața din churchkhela georgiană. În jurul ei și prin ea dragostea asta s-o lipit de mine și nu m-a mai lăsat. Eu iubesc libertatea georgienilor.

Protestul generației Z. Context

În 2019, în cadrul unui internship, am petrecut o lună la Tbilisi. Perioada aflării mele a coincis cu o serie de proteste masive, cunoscute ca Noaptea lui Gavrilov. Am mers zi de zi și noapte de noapte la acele proteste pentru a studia și a scrie despre cultura protestului georgian.

Odată ce am ajuns să trăiesc aici, în special la început, îmi aminteam des de acele evenimente și mă întrebam oare când poporul georgian își va manifesta în stradă revolta, mai ales că motive erau multe: creșterea prețurilor, valul de imigranți, printre care și cei care susțin războiul din Ucraina, timp în care activiști ruși, jurnaliști de opoziție primesc refuz de a intra în țară fără nicio explicație și, bineînțeles, acțiunile guvernului Visul Georgian, condus din umbră de oligarhul Bidzina Ivanișvili, care, în continuare, menține relații strânse cu regimul lui Putin.

În februarie 2023, în parlamentul georgian au început discuțiile despre necesitatea adoptării unui proiect de lege ce ar institui un control mai strâns asupra influenței străine, adică a influenței din partea SUA și UE, din partea țărilor spre care poporul georgian tinde atât de mult. Inițiativa a fost elaborată de către deputații din Puterea Poporului – o mișcare desprinsă din partidul de la guvernare, Visul Georgian. Proiectul de lege presupunea ca orice organizație civilă, ONG, sau redacție media care primește peste 20 % dintre fonduri din surse străine să fie catalogată drept „agent străin”.

Votarea proiectului de lege era programată pentru 9 martie. Din motive necunoscute, parlamentarii au decis să grăbească procesul și, fără o înștiințare prealabilă, l-au supus votului în data de 7 martie. Pentru au votat 76 de deputați, 13 – împotrivă. În aceeași zi, lumea a ieșit masiv la protest în fața parlamentului și în partea laterală a acestuia. Anume pe secțiunea din partea laterală a parlamentului poliția a recurs la dispersarea mulțimii cu ajutorul tunurilor de apă, al gazelor lacrimogene și al grenadelor fumigene asurzitoare. Treptat, poliția a început să îndrepte gaze lacrimogene și grenade inclusiv spre cei aflați în fața parlamentului. Protestatarii fugeau în parcurile, localurile, curțile interioare și în biserica din apropiere, unde primeau ajutor din partea voluntarilor, a lucrătorilor medicali și reveneau înapoi pe poziții. Deși cordonului de poliție i-a reușit să blocheze accesul pe bulevardul Rustaveli, unde și avea loc protestul, un fel de PMAN, protestatarii au plecat abia după orele patru-cinci dimineața.
A doua zi, începând cu ora 7.0, lumea a ieșit într-un număr și mai mare. Ca și în ziua anterioară, în jurul orei 11.00, poliția a început să disperseze mulțimea cu ajutorul acelorași gaze lacrimogene, tunuri de apă și grenade fumigene asurzitoare. Din fericire, spre deosebire de acțiunile de protest din 2019, nu au fost folosite gloanțe de cauciuc. În 2019, conform datelor oficiale, două persoane și-au pierdut câte un ochi, iar altele zeci au fost transportate la spital. În jurul orei 2.0, tinerii au început să ridice baricade de-a lungul bulevardului, din bănci, containere pentru deșeuri și automobile vandalizate.
Mulțimea a plecat pe la caselor lor abia la răsărit.

View this post on Instagram

A post shared by Djein pidităt (@djeinvacari)

Pe 9 martie, în prima jumătate a zilei, partidul Visul Georgian a anunțat că retrage proiectul de lege referitor la agenții străini. Seara, georgienii au ieșit în fața parlamentului la un protest pașnic cu muzică, discursuri și dansuri. Totul a decurs pașnic și după miezul nopții lumea a mers acasă.

Georgienii și de această dată au venit cu o denumire a lor pentru protestele din acest martie. Dacă cele din 2019 au devenit cunoscute ca Noaptea lui Gavrilov, cele de la începutul primăverii 2023 au fost proclamate drept Protestul generației Z, protestul adolescenților georgieni. Milenialii au cedat mândri locul pe care l-au ocupat destoinic în 2019. Atât de frumos au crescut acești copii!
Copii care fac parte din subculturi diferite, care se pot întrece cu cei din Berlin în originalitatea ținutelor și în dragostea pentru rave, care ies din Bassiani și KHIDI pe la ora opt dimineața și îi vezi grămăjoară lângă brutării, mâncând shoti [pâine georgiană] fierbinți.
Copii care, da, tare mai miros a iarbă. Copii care sunt iubiți, respectați de generațiile în vârstă care îi privesc cu admirație cum dansează la sunetul sirenelor, sfidând cordonul de poliție.
Generația Z a Georgiei a fost fața, vocea, rezistența protestelor din 7-8 martie.

Elemente de cultură a protestului din martie

Ca și în alți ani, protestul georgian din aceste zile a fost unul creativ și foarte bine organizat. Ca și în alți ani, lui i s-au alăturat agențiile de publicitate locale, redacțiile media, localurile, huburile locale, plasând mesaje împotriva adoptării acestei legi, sistându-și activitatea, declarând „ne cerem scuze, suntem la protest” sau, dimpotrivă, transformându-se în mici centre de acordare a primului ajutor, punând la dispoziția tinerilor sticle cu apă gratuite, discuri de vată, măști, șervețele umede, lapte și soluție fiziologică.

Deși într-un număr mai mic comparativ cu a doua zi de protest, tinerii au venit echipați după toate regulile de protecție: măști FFP, măști antigaz, ochelari de schi, căști de la motociclete sau scutere, veste impermeabile. La întrebarea cum au făcut rost de ele atât de repede mi-au răspuns lejer că sunt ușor de găsit în magazine, iar ei știu la ce să se aștepte de la forțele de poliție georgiene. Spre deosebire de alți ani, de această dată tinerii s-au organizat în grupuri de acordare de prim ajutor celor afectați de gaze lacrimogene. Astfel, în zonele adiacente bulevardului Rustaveli, unde se desfășurau protestele, aceștia le picurau în ochi protestatarilor soluție fiziologică și le ofereau apă. Pentru a fi mai ușor observați, aceștia și-au lipit pe geci benzi adezive albe în formă de cruce.

În a doua zi a protestului, tinerii au venit și mai echipați, deja aproape fiecare avea dacă nu mască antigaz, cel puțin ochelari și măști FFP. De asemenea, mulți de sine stătător au venit cu apă, cu soluție fiziologică, cu discuri de vată pentru a oferi ajutor în caz de necesitate. Ca și în cazul protestelor din alți ani, era o mare diversitate de pancarte cu inscripții despre guvernul georgian, Bidzina Ivanishvili și, bineînțes, Putin.
Dacă organele de poliție erau privite ca opresori, cei din serviciile medicale erau tratați cu mare respect. Tinerii aveau grijă ca ambulanțele să aibă liber acces și le însoțeau cu aplauze. Ca întotdeuna protestele au fost însoțite de muzică, în special la început, când încă nu erau altercații cu forțele de ordine. Pe lângă imnul georgian cunoscut de toți, piese de pe vremea războiului din Abhazia, din boxe răsunau și piese tradiționale, patriotice mixate pe ritmuri de techno. Poate dacă la protestele din Moldova, pe lângă piesele lui Ion și Doina Aldea-Teodorovici care, evident, sunt splendide, ar răsuna și un Satoshi cu „Ieșiți afară, frații mei” protestele din Moldova, cele adevărate, ar deveni mai atractive pentru tineri.
Ce ține de strategii de opunere față de acțiunile poliției și de evitare a dispersării mulțimii, toate pot fi rezumate la un singur slogan: fugim împreună, ne întoarcem împreună. Ori de câte ori forțelor de ordine le reușea să disperseze tinerii, aceștia fugeau împreună mai departe de gazele lacrimogene pentru ca în 10 minute să revină din nou. E important de menționat că nimeni nu era lăsat în urmă. Dacă cineva se împiedica sau nu știa pe unde să o apuce sau se află într-o zonă mult prea periculoasă, imediat altcineva îi venea în ajutor. Cred că această unitate, solidaritate e ceea ce impresionează cel mai mult. Din discuții, am înțeles că e ceea ce i-a marcat și pe rușii participanți sau pe simplii martori ai protestului.

Tinerii ruși la protest: „Fiind o persoană care și-a găsit salvarea în Georgia, nu-mi doresc ca astfel de legi să apară aici”

Deși în unele cartiere ale orașului Tbilisi auzi mai des limba rusă decât limba georgiană, prezența rușilor la proteste a fost destul de slabă. Mulți dintre ei au decis să nu se implice sau să fie simpli observatori, zicând că nu au dreptul să-și manifeste dezacordul față de această lege în condițiile în care nu au cetățenie georgiană și nici măcar permis de ședere. Totuși, am întâlnit câteva persoane care au ales o altă formă de implicare – s-au alăturat tinerilor care ofereau îngrijiri medicale. Așa a procedat și colega mea de apartament. Neștiind nici georgiana, nici engleza, prin gesturi chema tinerii să le ofere apă și șervețele îmbibate cu soluție fiziologică.

Pe de o parte sunt cei cărora le e frică de astfel de manifestații, pentru că s-ar putea ca următoarea dată să nu fie lăsați în țară – așa cum li se întâmplă multor activiști, jurnaliști de opoziție. Pe de altă parte sunt cei care se tem, se tem și atât. Poliția, protestele în continuare au un efect declanșator asupra lor și instinctiv se țin departe, căci încă mai țin minte podeaua rece din avtozak [mașină pentru transportarea deținuților] și cât de tare poate fi răsucită o mână.
Ochii țin minte, mâinile țin minte cum au fost protestele din ultimii 10 ani în Rusia.

Kirill, un tânăr de 26 din Sankt Peterburg, a ales poziția de participant relativ activ la protestele de aici. „Îmi era imposibil să stau pur și simplu într-o parte. Voiam să simt și eu tot ce simt acești oameni. În Rusia, protestele aveau o natură bolnăvicioasă; simți frică, disperare și neputință. Aici, dimpotrivă, totul e mult mai sincer, fără ocolișuri. Fiecare îl susține pe cel de lângă sine. Îi aduce soluție fiziologică ca să-și clătească ochii. Îți întind mâna. Aici vrei să te simți om și ai posibilitatea s-o zici cu voce tare. E mai multă încredere. Lângă tine e un om la fel ca tine.”

Elea, o tânără queer din Moscova pe care am cunoscut-o la un flashmob organizat pe 24 februarie de mișcarea Vesna [mișcare de tineret din Rusia], de asemenea, a ales să iasă la protest, în pofida fricii. Pe vremea când participa la mitingurile din Rusia, Elea a fost o dată reținută și de două ori practic răpită direct din metrou, identitatea ei fiind stabilită prin sistemul de recunoaștere a feței Sfera. Prima oară din cauza ei la secția de poliție a fost aplicat planul cetate [intrarea și ieșirea din clădire e blocată, astfel avocații nu au acces la clienții lor], a doua oară a fost eliberată doar după ce OVD-Info [proiect media axat pe drepturile omului] a emis un comunicat despre reținerea ei. În prezent, în Rusia pe numele ei sunt deschise trei dosare pentru încălcări administrative.
„Am decis să mă alătur protestelor de aici în primul rând pentru a-mi manifesta solidaritatea. Fiind o persoană care și-a găsit salvarea în Georgia, nu-mi doresc ca astfel de legi să apară aici. Puterea unui protest e în amploarea lui, iar acestea înseamnă că nu prea contează cine se alătură lui – ucraineni, ruși sau belaruși. Ce ține de diferențe, în Rusia, protestele au fost atât de mult timp suprimate, încât lumea a fost înghițită de frică. Aici protestele au impact mult mai mare, atrag mai multe grupuri, pături sociale. Plus, e mare diferență în modul în care se comportă poliția. În Rusia, scopul ei este să rețină cât mai multe persoane. Da, aici mulțimea e dispersată periodic, dar poliția nu încearcă să rețină tinerii unul după altul. Un alt moment pe care l-aș evidenția e nivelul de organizare a protestatarilor, a liderilor opoziției, de la elemente tehnice precum boxe, difuzoare, până la grupurile care oferă prim ajutor.”

În mare parte, toți rușii pe care i-am întâlnit la proteste au evidențiat cât de bine e organizată mulțimea, cât e de unită, nimeni nu este lăsat de unul singur în fața tunurilor de apă sau a cordonului de poliție, ceea ce, cu părere de rău, nu se întâmpla la mitingurile din Rusia. Ce ține de cei care au ales să nu se implice, e mult mai greu de explicat și cred că e nevoie de un material aparte.

În filmul lui Iuri Dud „Kolâma – rodina nașego straha” („Kolâma – patria fricii noastre”), umoristul Efim Șifrin mărturisește că, în cei din generația lui, frica născută din represiunile anilor ’30 încă trăiește, el o resimte în sine, însă evidențiază că generației lui Dud această frică nu îi e cunoscută, precum că s-a născut într-o țară liberă. Eu cred că Șifrin a fost cam optimist în această remarcă. Când vezi tineri de 20 de ani care ocolesc poliția din Tbilisi fără să-și dea seama de acest lucru, o fac la nivel instinctiv, înțelegi că și în ei și-a găsit adăpost o frică de regim. Cumva ironic, tinerii generației Z de la protestele din Tbilisi mi-au amintit de protagoniștii documentarului lui Andrei Loșak „Vozrast nesoglasiia” („Vârsta dezacordului”). Atunci îmi părea că ei vor dărâma regimul. Erau la fel de curajoși, creativi și liberi.
Nimeni dintre ei nu mai e în Rusia. Au reușit să plece înainte ca litera Z să le marcheze tinerețea.

Dear Russians, I have a dream… and a plan!

De fiecare dată când nimeream într-un nor cu gaz lacrimogen, fugeam în parc la vale și, timp de 10-15 minute, ne zvânturam, ne picuram soluție fiziologică în ochi, ne ștergeam pe față și reveneam la protest. Mă gândesc că poate acest mare val de migrație a rușilor poate fi și el interpretat ca o fugă de frica care se îmbibă în tine ca gazul în haine și păr. Poate pentru o Rusie liberă e nevoie de o perioadă de zvânturare, ca apoi, după ce au văzut, au simțit puterea protestului georgian, israelian acești tineri să revină. Să revină din nou la poziții, unde de mai bine de un an îi tot trimit politologii, activiștii, jurnaliștii și chiar pereții străini. Și aista-i naiv, poate siropos, dar de asta și-i vis.
Probabil arată la fel de infantil și naiv ca gestul fetei pe care am văzut-o pe 24 februarie la concertul vocalistului Pornofilmy. Pe parcursul întregului concert, ea se încăpățâna să țină sus o pancartă cu un vers dintr-o piesă de Victor Țoi „Știi, eu am visat că iubirea conduce lumea”. O ținea în ciuda mâinilor care țin minte că pot fi răsucite, pe fundalul versurilor „Țara în care fascismul a învins / [i-a învins] Pe toți, în afară de noi, pe toți în afară de noi”.