În ianuarie anul trecut, am publicat articolul „15 primăveri ale Anastasiei”. Așa ați cunoscut-o pe Nastea, condamnata de la Rusca care a primit o sentință de 15 ani și jumătate pentru proxenetism și trafic de copii. În acel articol v-am relatat detaliat, cu dovezi, toate nedreptățile la care a fost supusă, cum a ajuns să fie tratată ca infractoare, statutul de victimă fiind în repetate rânduri ignorat. Datorită vouă, distribuirilor, și a comentariilor voastre, articolul a ajuns să fie citit de mii de oameni. Nastea a primit câteva vești bune și a început din nou să creadă că viața ei poate fi, dacă nu mai frumoasă, atunci cel puțin la fel ca Ekaterinburgul din amintirile ei. Dar așteptarea se întinde, se întinde atât de mult încât libertatea de la capătul ei abia de se vede. În textul ce urmează am decis să vă povestesc ce s-a întâmplat în viața Nastei la un an de la publicarea articolului, ce nu s-a schimbat în țară, când și cum Nastea ar putea sau nu ieși la libertate. Pe lângă asta, în text e multă speranță naivă, speranță pe care o găsiți la final, așa cum le stă în fire tuturor speranțelor.
Într-un interviu acordat Katerinei Gordeeva, jurnalista Zoia Svetova zicea că fiecare trebuie să aibă o Zară a sa, în cazul ei aceasta fiind Zara Murtazalieva, o femeie din Cecenia care a petrecut opt ani și jumătate în închisoare, fiind învinuită de organizarea unui atac terorist. Evident, Zara a fost condamnată pe nedrept. Închisorile Rusiei sunt pline de oameni condamnați pentru crime inventate sau, și mai absurd, pentru pace. Zoia Svetova a fost cea care a vorbit și scris despre Zara, care s-a adresat la diverse organizații specializate în drepturile omului cerând sprijin și care, pe parcursul tuturor acestor opt ani și jumătate, a menținut legătura cu ea.
Pe Zara mea o cheamă Nastea. Anastasia din articolul publicat cu un an în urmă. De fapt, acesta nu e numele ei adevărat, am ales să-i păstrez identitatea, deși era împotrivă. Zicea că s-ar putea ca publicarea numelui adevărat să-i mărească șansele de a fi auzită. Să nu fie privită ca doar o deținută de la Rusca ca multe altele – just another sad story. Până la urmă, am convins-o ca pentru 45 de minute, atât durează lectura acelui articol, să fie Anastasia, mai exact Nastea.
Nastea care la 19 ani a fost condamnată la 15 ani și jumătate pentru proxenetism și trafic de copii. Fată care a fost abuzată emoțional, fizic și sexual de concubinul mamei, apoi de iubitul ei, el fiind și proxenetul, apoi de proxenetul devenit fostul iubit, fata în care nici anchetatorii, nici judecătorii, nici angajații vreunui ONG antitrafic nu au văzut o victimă.
Acesta este un follow-up, așa se cuvine. Periodic, trebuie să informezi cititorii despre evoluția lucrurilor într-un caz anume.
Pe 4 decembrie, Nastea a împlinit 26 de ani. A șaptea zi de naștere sărbătorită după gratii. Colegele de celulă i-au făcut un tort. Un tort cu lumânare de biserică, pentru că altele acolo nu-s. Și nu, nu e o mențiune după bunele tradiții ale postărilor „strigătoare la cer”. Nastea mi-a povestit râzând despre cum a decurs petrecerea și despre cum a suflat lumânarea, fiindcă ea râde la orice. Cea mai hlizită fată din lume. Hlizită fără conotații negative, ci așa cum zicem noi în Moldova. Hlizițică precum fetele de 14 ani care chicotesc în ultima bancă și pe care profesorii le alungă din clasă ca „să-și vină în fire”.
Dar să ne întoarcem la anii ei. Cei împliniți.
Fetele i-au dăruit o pereche de cercei. Cercei medicinali, poartă doar din aceștia. Acum are două perechi, prima a primit-o de la sora mai mică.
Nastea e Zara mea deja de doi ani. De doi ani, de fiecare dată când văd prefixul 269 – codul raionului Hâncești – eu mă străduiesc mereu să răspund, căci știu că pentru această discuție Nastea s-a înscris în listă, a stat la rând și următoarea dată va putea suna abia peste o săptămână. Și nu contează dacă are ceva să-mi zică, uneori îmi povestește un serial turcesc sau toate poveștile de iubire încâlcite dintr-un roman la care au plâns pe rând, cameră după cameră. Alteori, mă întreabă cum e acolo în Copenhaga, Praga sau Tbilisi. Mă străduiesc mereu să răspund la apelurile ei, deoarece mai mult nu prea are pe cine suna, iar fiind în închisoare, e foarte important să ai pe cine suna, să aibă cine-ți trimite pachete, nu doar pentru că primești susținere, dar și pentru că ceilalți văd că nu ești singură, că cineva te așteaptă și se gândește la tine. Familia Nastei, deși are telefoane, mai tot timpul e de negăsit, dar ea oricum mereu găsește o scuză pentru absența lor și continuă să le trimită o parte din salariul pe care îl primește cosând în închisoare uniforme pentru gardieni.
Toamna, Nastea a fost internată la spital, a petrecut acolo aproape trei săptămâni având suspecție la cancer mamar. A insistat să fie externată, precum că nu mai suporta condițiile de la spitalul penitenciar Pruncul. Medicul care a examinat-o i-a găsit un chist și i-a prescris o cremă. După ce am aflat prin ce a trecut, am insistat să mai fie examinată o dată. Investigația repetată nu a mai fost gratuită. Pe lângă taxa medicală, a trebuit să achităm convoiul și transportul, de parcă nimeni nu merge la controale repetate, mai ales dacă li s-a zis că s-ar putea să aibă cancer. Nimeni nu caută o a doua părere sau o investigație mai amănunțită… Deoarece nu eram în țară, a însoțit-o sora mea. Ea și doi gardieni. Nastea a venit cu cerceii noi și cu o coafură à la Sailor Moon: „Așa pare că am mai mult păr. Așa de tare cade, într-o parte îs amuș cheală”.
Am insistat să i se facă puncție. Pe 4 ianuarie am primit rezultatul. E un chist. Părerile a doi medici au coincis. După aproape trei luni, a primit și crema care i-a fost indicată pentru tratament. Luna viitoare urmează să i se facă o operație la sân. A șaptea primăvară a Nastei va fi la Pruncul – locul în care nu crede în noi începuturi, unde marile așteptări nu se împlinesc. La Pruncul i-a murit nou-născutul – un băiețel pe care l-a numit Mădălin. „Frumos nume, așa-i?”, îmi zicea Nastea zâmbind, de această dată trist.
Anul trecut, după publicarea articolului, avocatul Vadim Vieru s-a propus să preia cazul ei, mai exact să o ajute la depunerea cererii de grațiere. În prezent, cererea se află la secretariatul Președinției, sub un teanc mare de alte cereri de grațiere. Acum sunt abia examinate cele depuse în 2021. Între timp, Nastea își petrece colegele, ale căror infracțiuni cad sub amnistia anunțată cu ocazia a 30 de ani de la proclamarea independenței. „Eu, de când stau aici, deam’ le petrec pe unele a doua oară. Toate ies, da’ eu tot stau aici. Eu și floarea mea.” Nastea are o floare, un trandafir chinezesc. I l-a dăruit o fată care se pregătea de eliberare când ea abia venise. De atunci, Nastea are grijă de trandafirul ei chinezesc. De sărbători, l-a împodobit cu ghirlande. Împreună cu fetele din cameră au improvizat până și o masă de sărbătoare cu salată Olivier și suc de rodii, preferatul ei.
Nastea mea, în continuare, e cea mai hlizită fată din lume. În continuare zâmbește larg, râde chiar și în spitalul oncologic și învață engleza dintr-o cărțulie cu stickere. Câte ceva deja știa. Au venit odată la Rusca un grup de oficiali europeni și Nastea le-a sărit în cale cu: „Hello, my name is…”. La întrebarea de unde știe engleza, Nastea a zâmbit cu cel mai „Alanis” zâmbet din lume și-a rostit tare: „Videochat!”. Dacă cineva ar face un film despre ea, această scenă ar deveni virală, cu mii de TikTok-uri, meme, reels-uri și poate chiar un premiu. Un premiu pentru deținătoarea titlului de Miss Zâmbet la concursul Miss Primăvară organizat anual la Penitenciarul nr. 7 de la Rusca.
Poate sub așa presiune autoritățile ar prinde la curaj și ar modifica legislația, să oprească valul de nou-veniți în închisori condamnați pentru videochat. Dar asta ar însemna să recunoști că ai dat-o în bară, să te alegi cu sute de cazuri ce necesită revizuire. La urma urmei, fetele de la Rusca mai pot aștepta. Până la urmă, ce altceva mai au de făcut? Am dizolvat Agenția de Stat pentru Protecția Moralității și deja putem fi mândri de noi – mici, dar cu inimă mare.
De când Nastea stă închisă, la conducerea țării s-au perindat cinci guverne, două dintre care conduse de femei. Cinci guverne failed Nastea. Pe ea și pe alte fete condamnate pentru infracțiuni similare.
Aici se încheie raportul, al cărui scop probabil se extinde dincolo de informarea cititorilor. Se întinde până cuprinde speranță, o slabă nădejde crescută din naivitate. Poate, poate, dacă lumea și-ar aminti din nou de Nastea mea, și-ar închipui-o râzând de Olivier-ul pe care l-a gătit de Anul Nou cu două linguri de mazăre împrumutate de la camera vecină, teancul de cereri de grațiere din secretariatul Președinției s-ar rări mai repede și Nastea ar ieși mai curând în lumea-n care sunt mii de lumânări, care mai de care, inclusiv roz. Cu pietricele.
***
ERATĂ.
Ne cerem scuze, în versiunea inițială a articolului era menționat că pentru investigația repetată am achitat o taxă medicală. Această informație nu corespunde realității. A fost necesară achitarea doar a transportului și convoiului.
Primul articol „15 primăveri ale Anastasiei”, publicat anul trecut, îl puteți citi aici.
