(foto) „Am rămas cuprins de amintiri.” Cum s-a desfășurat expoziția de fotografie Zaharia Cușnir – „Bucuria de a trăi”

zaharia cușnir principala
Foto:Arhivă personală/ Valeria Munteanu

Pe 11 și 12 februarie la librăria Cartego din centrul capitalei s-a desfășurat expoziția de fotografie Zaharia Cușnir, în cadrul căreia vizitatorii au putut admira fotografii unice realizate în satul Roșietici, raionul Florești, în prima parte a secolului trecut.

Zaharia Cușnir a reușit să adune o colecție impunătoare de fotografii pe parcursul celor 20 de ani în care a capturat cu amănunte viața satului său, reprezentând detalii unice, caracteristice anilor ’50-’70. Soarta oamenilor simpli, care reușeau prin greutăți și sărăcie să se bucure de puținul pe care îl aveau. Spiritul istoric și hotărârea care stă în spatele acestei colecții de fotografii justifică și istoria deosebită prin care acestea au fost descoperite.

„Zaharia Cușnir observa, aproape vizionar, elementele vieții de rând care s-ar putea pierde în timp și care numai prin fotografie ar fi putut fi păstrate, căci fotografia repetă mecanic ceea ce nu se va mai putea repeta niciodată existențial. Din aceste considerente, despre fotografia lui Zaharia Cușnir nu se poate vorbi doar din punct de vedere tehnic, istoric sau sociologic, fotografia acestui artist provoacă plăcere sau emoție în primul rând, încă de la primul contact”, afirmă Victor Fală, managerul social media al librăriei Cartego.

Startul expoziției a fost dat sâmbătă, 11 februarie, la ora 16.00. Intrarea la eveniment a fost gratuită și liberă pentru toți amatorii fotografiei, dar și pentru doritorii de a cunoaște arta lui Zaharia. Vizitatorii au putut savura câte un pahar de vin și gustări din partea casei în timp ce explorau expoziția.

Sursă: Valeria Munteanu

Fotografiile au fost expuse în subsolul librăriei, fiind împărțite pe categorii, după tematică, și la etajul trei, unde vizitatorii au avut ocazia să își facă câte o fotografie cu aparatul de fotografiat al lui Zaharia Cușnir. Locul pentru ședința foto a fost amenajat într-un stil cât mai asemănător cu cel observat în fotografiile lui Zaharia, cu elementul-cheie – prosopul tradițional. Prețul unei fotografii a fost de 150 de lei.

Sursă: Valeria Munteanu

„Observăm oameni simpli, viața lor reprezentată așa cum a fost, nestilizată, și, totodată, lumea se bucura, noi pe acum pe cât de alintați suntem, nu prețuim unele lucruri, dar pe atunci lumea se bucura și din puținul pe care îl avea. Toate fotografiile au elemente artistice, ceea ce nu prea se practica în acea perioadă. Un moment care deodată mă aruncă la buneii mei, se creează o punte între noi și ei și înțelegem că nimic nu s-a schimbat”, a declarat pentru #diez Aurelia Gândea, curatoarea evenimentului și directoare artistică la Cartego Bookstore, cu referire la fotografiile expuse.

Organizatorii evenimentului, împreună cu redacția Cartego, au propus spre vânzare o colecție limitată cu unele fotografii ale lui Zaharia Cușnir pentru doritorii de a lua cu ei o parte dintre cele văzute. „Redacția noastră a ales câteva fotografii ca fiind cele mai reprezentative, care pot scoate în evidență artistul, fotograful Zaharia Cușnir”, a mai afirmat Aurelia Gândea.

Vizitatorii expoziției au rămas plăcut surprinși de cele văzute și au fost încântați să ne spună mai multe despre emoțiile pe care au reușit să le trezească fotografiile lui Zaharia în inimile lor, despre legăturile pe care le-au creat cu ei înșiși, dar și ce impresii au avut.

Sursă: Valeria Munteanu

„Fotografiile sunt foarte interesante, noi cunoaștem așa fotografii de la părinții noștri, sunt deosebit de expresive, bravo organizatorilor care au putut să le readucă la viață, să le poată pune la dispoziția tuturor, să vadă perioada aceasta din trecut. Fotografiile cu siguranță au tangență cu titlul expoziției – «Bucuria de a trăi» –, deoarece o fotografie este o emoție, reprezintă o epocă, o istorie a vieții”, a declarat pentru #diez o vizitatoare a expoziției.

„Pentru mine această expoziție este una destul de unică, foarte bine că noi putem astfel să vedem acea perioadă a anilor ’50-’70 prin prisma fotografiei documentare, care transmite un mesaj deosebit și care conține valoare artistică. Sunt recunoscătoare organizatorilor acestei expoziției, pentru că ei au reușit să creeze un spațiu artistic unde trăiește o atmosferă aparte, unde pot veni oameni – vorbitori de diferite limbi, diferite etnologii –, dar anume iată așa evenimente culturale, chiar dacă nu au o amploare atât de mare, unesc oamenii și ajută la formarea unei viziuni corecte asupra istoriei și epocii respective”, ne-a declarat Natalia, o altă vizitatoare a expoziției.

„Am făcut cunoștință cu această expoziție și am rămas cuprins de emoțiile amintirilor păstrate încă din viața bunicilor mei. Expoziția exprimă activitatea unui om care, prin fotografie, a imprimat nu doar chipurile consătenilor săi, dar și modul lor de viață, nivelul de trai, orânduirea socială. Am găsit mai multe fotografii care redau inclusiv și unele lozinci ale planurilor cincinale de partid. Fotografiile în mare parte sunt făcute cu aranjamente, ceea ce reflectă valoarea lor artistică. Chipurile oamenilor, obiectele de care se folosesc, anturajul în care se află transmit un mesaj clar despre nivelul de trai și situația social-economică din anii ’50. Vedem casele acoperite cu șindrilă și stuf, gardurile din nuiele. Expoziția exprimă valoarea estetică a acestor fotografii și redă partea artistică a acestora. Mulțumim organizatorilor și executorilor implicați în oglindirea acestui eveniment”, ne-a mai spus Gheorghe, un alt vizitator.

Sursă: Valeria Munteanu

La eveniment, doritorii au mai putut procura cartea „Lumea lui Zaharia”, care este disponibilă în vânzare la Cartego Bookstore. Această carte include o colecție din 204 fotografii. Pe lângă aceasta, au mai fost reproduse și alte fotografii în formă de magnet, care de asemenea pot fi achiziționate ca suvenir.

Stagiară: Valeria Munteanu

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente