Poezie sau proză. Astăzi tot mai puțini aleg să își petreacă timpul în compania unor versuri sau romane. Ne dorim să cultivăm și să promovăm lectura, iar odată cu ea să descoperim tinerii scriitori și tinerele scriitoare din Republica Moldova. De această dată, îl vom cunoaște pe Nikolai Profir, un tânăr scriitor din Chișinău, dar stabilit de mai mulți ani la Cluj-Napoca. Nikolai a absolvit Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din Cluj-Napoca, specializarea Jurnalism și de curând a publicat primul său roman – „Necunoscuta din Sena”. Vă lăsăm să îi descoperiți povestea în interviul care urmează.
Nikolai scrie de când se ține minte. A avut foarte multe încercări – în mare parte, cum spune el, nereușite – de a spune și de a face ceva cu care să se poată mândri cu adevărat.
„Am început să scriu mai întâi fan-fiction. De altfel, așa cum fac mulți scriitori la început. Am lucrat la mai multe cărți. Eu am o problemă: uit parolele la conturile mele și pierd manuscrise. În mare parte, tot ceea ce am scris este undeva, însă nimeni nu știe unde. Eu, cel puțin, nu știu”, recunoaște tânărul.
A început să cocheteze cu scrisul încă din copilărie.
„Scriam despre tot ce vedeam în jur. Când am ajuns la adolescență, am început să citesc, iar acest lucru mă inspira să creez personaje și să le fac să treacă prin anumite evenimente.”
„Scrisul de proză îmi aduce plăcere”
Tânărul scriitor spune că nu poate depista momentul în care a realizat că scrisul de proză este vocația sa, însă mereu îi aduce plăcere.
„Chiar și atunci când mă simt aiurea, îmi dau seama că scrisul relaxează și mă ajută să îmi ordonez gândurile. Persistă și starea de flow ‒ atunci când nu simți trecerea timpului, nu îți este foame, sete. Mi-am dat seama că această stare o simt doar atunci când scriu. Și o caut, pentru că mă face să mă simt bine.”
„Încercam să îmi imaginez cum ar fi viața oamenilor din troleibuz”
Tânărul spune că îl inspiră oamenii. Când locuia la Chișinău, urca în troleibuzul 22 și mergea tot traseul. „În acele momente, făceam un exercițiu al minții. Încercam să îmi imaginez cum ar fi viața oamenilor din troleibuz. A doamnei care privește pierdută în spațiu. A fetei cochete care se machiază. Era un exercițiu de empatie. Încercam să îmi imaginez prin ce trec acei oameni. Mă inspiră oamenii și experiențele lor.”
„Eu adun în jurul meu oameni mai ciudați. Îmi amintesc cum odată a venit un prieten în vizită, iar pe podeaua din apartamentului meu dormea un om al străzii. Cumva, stând de vorbă, ne împrietenisem”, recunoaște Nikolai.
Despre „Necunoscuta din Sena”
Romanul „Necunoscuta din Sena” este prima sa lucrare pe care a publicat-o. A lucrat la ea aproximativ trei ani, iar când a început să scrie, nici nu avea habar unde va duce tot ceea ce a creat acolo.
„M-am prins cu ideea că dacă de la început creezi un personaj suficient de real, la un moment dat, el începe să îți trăiască propria viață și eu doar o documentez.”
Romanul spune povestea a doi bărbați care au iubit aceeași femeie în vremuri diferite și care încearcă să dezlege misterul sinuciderii acesteia. Discuția halucinantă, târziu, în noapte, oscilează între amintiri și realitate, iar moartea ei, moartea femeii frumoase, încărcată de înțelesuri contradictorii, îi face să își pună la îndoială propria libertate și pasiune.
„Habar nu am dacă am transmis și din emoțiile și trăirile mele în această carte. Mama mea, după ce citise romanul, m-a privit și m-a întrebat: «Nicu, tu ești în depresie?». Nu cred că m-am inspirat din experiențele pe care le-am trăit, dar totuși, iubirea, în special iubirea pierdută, este un laitmotiv în viața fiecăruia”, spune Nikolai.
Ideea de la care a pornit scrierea romanului a fost legenda Necunoscutei din Sena. Se spune că, în Parisul anului 1880, din apele Senei a fost scos trupul unei tinere de 16 ani. Anchetatorii au stabilit că este vorba despre moarte prin suicid, întrucât pe corpul ei nu au fost descoperite urme de violenţă sau de boală. Uimit de frumuseţea și zâmbetul său, un angajat de la morgă a realizat o mască de ipsos care îi reda chipul. În anii următori, au fost confecţionate numeroase copii ale măştii, devenind un fel de simbol al Parisul din acele vremuri.
În 1958, Necunoscuta din Sena a fost redescoperită de către Asmund S. Laerdal, care lucra la dezvoltarea unui antrenament realist pentru a-i învăța pe oameni cum ar trebui să efectueze resuscitarea gură la gură. Scopul său era crearea unui manechin care să pară cât mai realist, deoarece astfel oamenii ar fi mai motivați să învețe această procedură. Laerdal a realizat manechinul Resusci Anne după modelul măștii Necunoscutei din Sena. În așa mod, masca sa a devenit „cea mai sărutată față din lume”.
„M-a fascinat această poveste și nu mi-a fost frică atunci când am aflat că mai există un astfel de titlu în literatură [„Necunoscuta din Sena” de Guillaume Musso]. Aflasem că mai există o carte cu acest titlu atunci când am dat romanul meu redactorului. Eu am terminat manuscrisul prin 2019 și vreau să cred că s-a întâmplat înaintea celorlalți scriitori”, spune Nikolai.
„Văzusem procesul de publicare a cărții la Bestseller ca pe o reîntoarcere acasă”
Locuind în România, își dorise să publice cartea acolo. Participase și la un concurs organizat de o editură românească și ajunsesem să fie unul dintre cei trei finaliști.
„Am aflat însă că doar câștigătorul își poate publica cartea și nu mai publicasem în acel an. Au fost edituri care mi-au acceptat romanul, însă mi-a părut că nu aveau o rețea mare de distribuitori. Bestseller, spre deosebire de multe alte edituri, are o rețea mai mare de distribuitori. Plus la asta, văzusem procesul de publicare a cărții la Bestseller și ca pe o reîntoarcere acasă”, explică Nikolai.
Spre deosebire de Republica Moldova, Nikolai spune că în România sunt suficient de multe edituri mici la care ar putea publica scriitorii și poeții debutanți. De asemenea, consideră că în țara de peste Prut varietatea de artă este mai mare, iar conceptul de manifestare artistică este mai dezvoltat.
În încercarea de a scrie poezie
Tânărul spune că a avut și câteva tentative de a scrie poezie.
„Mie îmi este destul de greu să scriu și să procesez poezia, din acest motiv admir oamenii care pot să facă asta. Mi se pare dificil să exprimi un gând mai complex, mai dificil prin poezie. Uneori ești într-o pană de cuvinte și nu poți aduna gândul pe care vrei să îl exprimi în câteva rânduri. Mai bine te exprimi în 300 de pagini.”
„Dacă fiecare scriitor ar relata despre pasiunile lor, despre obsesiile lor, despre ceea ce au în suflet, ar fi total diferit”
Chiar dacă este un scriitor debutant, Nikolai vede diferit tot ceea ce se întâmplă în literatura contemporană.
„Atunci când eram în procesul de publicare a cărții, rugasem o scriitoare consacrată din România să îl citească. Mi-a spus: «Nikolai, cartea ta începe prea lent. Dă-le oamenilor droguri și sex. Scrie despre asta». Acum se dorește să se citească ceva ușor, relaxant și amuzant. Simt că eu nu prea mă încadrez în această categorie. Cred că literatura se îndreaptă spre degradare. Și se vede acest lucru. Dacă fiecare scriitor ar relata despre pasiunile lor, despre obsesiile lor, despre ceea ce au în suflet, ar fi total diferit. Nu mai trebuie să dăm publicului ceea la ce se așteaptă.”
Momentan, Nikolai lucrează la o colecție de nuvele. Se gândește să fie patru-cinci nuvele cărora încă nu le-a găsit un fir roșu care să le unească. Recent a finalizat de scris o nuvelă care spune povestea unui gunoier care otrăvește gopi [reprezentanți ai unei subculturi prezente în Rusia și în alte foste republici sovietice, caracterizați prin comportamentul loc agresiv, prin elemente de estetică criminală și prin consum de băuturi alcoolice] cu metanol. „E o nouă obsesie de a mea. Setting-ul general este spațiul postsovietic. Mă pasionează hrușciovcile, панёльные дома.”
De asemenea, tânărul scriitor are și un blog în care publică istorioare studențești, mai mult sau mai puțin adevărate, pe care n-ai curajul să le spui nimănui.
„Mi-aș dori ca participanții să simtă și ei nebunia pe care o simt și eu”
Nikolai a profesat o vreme jurnalismul. A fost un an, doi, după facultate, în care a lucrat în presa scrisă și zice că mereu a văzut acest domeniu ca pe o portiță.
„Chiar m-aș gândi să mă întorc în jurnalism cândva, deoarece mi-a plăcut foarte mult perioada când lucram ca reporter. Eu sunt foarte curios și mă simțeam prezent în societate.
Unul dintre visurile lui este să deschidă o școală de scriere creativă, unde ar putea experimenta arta de a transmite emoția cititorului.
„La noi nu se practică scrierea creativă, iar eu aș vrea să existe un loc în care oamenii de toate vârstele ar putea exersa scrisul în toate formele lui. Atunci când voi avea câteva proiecte mai mari în spate, aș vrea să fac diferit cursurile de scriere creativă. Mi-aș dori ca participanții să simtă și ei nebunia pe care o simt și eu.”
Eu am un alt nume de familie, nu Profir. Numele de pe carte este al bunicului meu. Nikolai și imaginea pe care mi-am creat-o este cea spre care eu tind să ajung. Între Nikolai de acum și Nikolai din viitor s-a creat un fel de călătorie spre care merg.
