Ieri, 13 ianuarie, câțiva pescari au zărit un leu într-o fâșie forestieră pe malul Nistrului, în localitatea Palanca, raionul Ștefan Vodă.
Șeful Inspectoratului pentru protecția mediului, Ion Bulmaga, a venit cu mai multe comentarii în raport cu acest caz. Potrivit lui, animalul în vârstă de șase luni se plimba alături de stăpânul său. Cetățeanul Republicii Moldova l-ar fi primit în dar din partea grădinii zoologice din Odesa, „în semn de mulțumire pentru suportul acordat refugiaților”.
Șeful instituției menționează că, ieri, inspectorii de mediu din cadrul Direcției de profil a Inspectoratului pentru protecția mediului s-au deplasat la fața locului pentru a investiga acțiunile persoanei care deținea acest animal.
Astfel, persoanei în cauză i s-a întocmit proces-verbal cu privire la contravenție, animalul urmând luni să fie transmis la Grădină Zoologică din Chișinău, în prezența colaboratorilor IPM, conform prescripțiilor obligatorii înaintate.