Pe de o parte apăsați de cenzură, iar pe cealaltă înăbușiți de strigătul care trebuia să rămână tăcut, mulți pictori se opuneau regimului în cel mai fin mod, atât de fin încât lucrările acestora, cu un mesaj dublu, astăzi mai stârnesc semne de întrebare, poziția unora rămânând incertă.
Sursă material: LIVEJOURNAL
Revoluția – Baba Iaga în rochie roșie
Tabloul „Baba Iaga” face parte din ciclul de pictură „Poemul celor șapte povești” de Viktor Mihailovici Vasnețov. Lucrarea reflectă basmul popular rus „Ivanușka și vrăjitoarea”, în care Baba Iaga răpește un copil. Totuși este greu a nu observa tangențele picturii cu alte lucrări faimoase sau posturi simbolice ale anumitor personalități care reprezentau în acea vreme revoluția. Atât amplasarea personajului negativ, cât și rochia sa roșie reprezintă o critică neoficială a autorităților de atunci.
Se presupune că pictura a fost finalizată în 1917, dar artistul nu a expus-o. A fost prezentat pentru prima dată la Expoziția postumă de pictură și desen de V.M. Vasnețov în 1927. După deschiderea muzeului din casa artistului, pictura și-a luat locul în expoziția atelierului și nu a mai părăsit niciodată acești pereți.
„Bolșevic”
Boris Kustodiev a fost un susținător înflăcărat al revoluției din 1905. În februarie 1917, spunea fiicei sale: „Irocika, nu înțelegi ce fel de fericire este că la Sankt Petersburg văd steagurile roșii ale libertății!”. În 1920, artistul a pictat un tablou alegoric numit „Bolșevic”. După cum a remarcat istoricul cultural Mihail Lifșits: „Pentru un artist, un bolșevic este o persoană care exprimă voința majorității. Bolșevicul este inseparabil de popor, face parte din el, este puternic prin măreția ideilor care stăpânesc mințile tuturor”.
Și totul ar fi fost „perfect” dacă cu 15 ani mai devreme artistul nu ar fi reprezentat moartea în aceiași ipostază.
Pușkin fără pantaloni
Artistul Piotr Koncealovski în tinerețe a șocat foarte mult publicul burghez. La 30 decembrie 1932, la Moscova a fost deschisă o expoziție cu lucrările artistului, unde a fost prezentată pictura sa „Pușkin în Mihailovski”. Pictura a devenit instantaneu punctul culminant al expoziției din motiv că pictorul l-a descris puțin mai diferit decât era admis în acea perioadă.
Poetul stătea pe canapea, cuprins de inspirație și își încrucișă picioarele goale în turcă, într-o cămașă albă. Criticii și mulți telespectatori au fost șocați. În încercarea de a-l salva, revoluționarul și criticul în artă Anatoli Lunacearski a zis: „În primul rând, nu se poate decât să-l laud pe Koncealovski, pentru că l-a luat pe Pușkin din partea cea mai dificilă… Este extrem de greu să descrii un moment de creativitate a omului de artă”. Totuși acest lucru pe Piotr Koncealovski nu l-a salvat, lucrarea sa a devenit în scurt timp pe cât de populară, pe atât de criticată.
După o anumită perioadă, Piotr Koncealovski a pictat din nou vestita sa lucrare, doar că de data aceasta a adăugat puține detalii care au redat foarte subtil cenzura sovietică și „lumea perfectă” în care oamenii erau siliți să creadă. E greu a spune dacă Pușkin avea pantaloni după actualizarea picturii, situația incomodă de data trecută fiind astupată cu o plapumă. Plus la aceasta, hârtiile care îl înconjurau pe poet erau mult mai bine aranjate, iar de pe masă lipsea un aparent fruct. Cum și era de așteptat, lucrarea realizată după standardele sovietice nu s-a prea bucurat de interes, dar a exprimat un mesaj pe cât de puternic, pe atât și de inocent.
