Mesajul lui Ilan Șor către Maia Sandu și ambasadorul SUA în Moldova, după includerea sa în lista sancțiunilor OFAC

Ilan Șor
Foto:partidulsor.md

Pe paginile sale de socializare, președintele partidului politic „ȘOR”, Ilan Șor, a venit cu o reacție în contextul informațiilor referitoare la includerea acestuia în lista de sancțiuni internaționale ale Oficiul pentru Controlul Activelor Străine (OFAC) al Trezoreriei americane.

Astfel, deputatul a afirmat că sancțiunile SUA împotriva lui nu rezolvă multiplele probleme cu care se confruntă Republica Moldova, nu contribuie la scăderea tarifelor pentru energie și gaze și nici la ieftinirea alimentelor pentru cetățeni.

„Aceste sancțiuni reprezintă însă o mare victorie. Și asta deoarece, demonstrează că Maia Sandu se teme teribil de viitoarele proteste și înțelege că i se apropie sfârșitul. Știu foarte bine că în cadrul precedentei vizite în America, Maia Sandu s-a târât în genunchi, implorând SUA să facă măcar ceva, pentru a fi aplicate sancțiuni împotriva mea. Și asta pentru că nu are niciun rezultat pozitiv cu care să se poată lăuda în fața cetățenilor”, menționează acesta în postarea sa de Facebook.

De asemenea, Ilan Șor s-a adresat și ambasadorului Statelor Unite ale Americii în Moldova, Kent D. Logsdon.

„Vă respect în calitate de ambasador, în calitate de politician vă spun, însă, că discursul pe care l-ați făcut ieri a arătat ca și cum cetățenii moldoveni ar fi la grădiniță, iar la ei ar fi venit un profesor sever sau mai bine zis un părinte, care l-a certat pe un al copil pentru că a tras-o pe fiica lui de cosițe. Vă reamintesc că dumneavoastră nu sunteți profesor pentru cetățenii moldoveni, ci oaspete. Prin urmare, declarațiile dumneavoastră nu pot fi interpretate altfel decât amestec în treburile interne ale Republicii Moldova, ceea ce nu aveți dreptul să o faceți. De aceea, vă rugăm foarte mult să fiți un oaspete bun și să nu vă băgați nasul unde nu vă fierbe oala”, se subliniază în discursul acestuia.

În mesajul său către ambasador, Șor mai scrie că sancțiunile sunt ridicole. „Ultima oară am fost în America când aveam șapte sau opt ani și, spre deosebire de fiica dvs., Maia Sandu, nu am de gând să ajung acolo. Nu am averi în SUA sau conturi bancare, spre deosebire de Maia Sandu”.


Amintim că ieri, 26 octombrie, Vladimir Plahotniuc și deputatul fugar Ilan Șor au fost incluși în lista de sancțiuni internaționale, elaborată de SUA. Ca urmare a acestei decizii, toate proprietățile și activele în proprietatea persoanelor desemnate sunt blocate și trebuie raportate la Oficiul pentru Controlul Activelor Străine al Trezoreriei americane.

După anunțarea sancțiunilor, prim-ministra Republicii Moldova, Natalia Gavriliță și ministrul justiției, Sergiu Litvinenco, au susținut un briefing la care Gavrilița a declarat că în raportul publicat de Departamentul Trezoreriei SUA au fost menționați Igor Dodon și partidul Mișcarea Alternativă Națională, al cărui lider este primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban. Cel din urmă a venit și el cu o reacție.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente