Cu referire la acțiunea de protest care s-a desfășurat, astăzi, în Chișinău, Poliția Republicii Moldova informează că subdiviziunile de asigurare a ordinii publice au fost la datorie și au asigurat ordinea publică și securitatea cetățenilor.
Potrivit autorităților, organizatorii protestului au asigurat transport ajuns la Chișinău cu o capacitate estimativă de 9 000 de locuri, la protest participând în jur de 5 800-6 000 de persoane.
„Cu părere de rău, atât organizatorii, cât și participanții la protest au încălcat prevederile Declarației prealabile depuse la Primărie și a Legii cu privire la întruniri, inclusiv locul desfășurării acțiunii de protest, evitarea acțiunilor provocatoare, menținerea ordinii publice etc”, scrie Poliția Republicii Moldova.
Totodată, se menționează că participanții la protest au atacat forțele de ordine prin altercații și cu diferite obiecte. Aceștia fiind somați de oamenii legii, au refuzat să se conformeze cerințelor.
Organizatorul acțiunii s-a eschivat de la dialogul cu forțele de ordine, fapt documentat în condițiile legii.
Poliția îndeamnă în continuare cetățenii să-și exercite dreptul de a protesta pe cale pașnică, să nu admită provocări și încălcarea legislației, să se abțină de la acțiuni violente și să colaboreze cu autoritățile.
Persoanele care nu respectă conduita impusă de legea cu privire la întruniri, instigă sau comit acte de violență, vor purta răspundere conform legislației.
„Poliţia nu are scopul de îngrădire a dreptului cetățenilor la exprimare, dar acesta urmează a fi asumat responsabil, fără a fi încălcate drepturile şi libertăţile altor persoane”, conchide Poliția Republicii Moldova.
Astăzi, 25 septembrie în legătură cu acțiunea de protest care s-a desfășurat în scuarul Parlamentului Republicii Moldova, Poliția Republicii Moldova a solicitat intervenția Primăriei municipiului Chișinău pentru a pune capăt încălcărilor comise de participanț și a cerut modificarea condițiilor de desfășurare a întrunirii.
Amintim că, începând cu 18 septembrie, activiști ai Partidului „ȘOR” s-au adunat la un protest în fața președinției și a parlamentului de la Chișinău. Participanții cer organizarea alegerilor parlamentare anticipate.