Fostul șef al Oficiului Serviciului de Securitate al Ucrainei din regiunea Harkiv este acuzat de trădare și dezertare

Roman Dudin
Foto:Associated Press

Fostul șef al Oficiului Serviciului de Securitate al Ucrainei din regiunea Harkiv Roman Dudin a fost reținut și acuzat de înaltă trădare și dezertare voluntară, transmite suspilne.media.

Potrivit informațiilor, acesta este acuzat în două articole din codul penal al Ucrainei – părăsirea voluntară a locului de serviciu, articolul 407, și trădare, articolul 111. Informația a fost confirmată de două surse din organele de drept.

De asemenea, conform portalului pravda.com.ua, Serviciul de presă al Biroului de Investigații de Stat a confirmat informațiile privind reținerea lui Dudin și declararea de suspiciune împotriva acestuia. Instituția urmează să vină cu mai multe detalii pe parcursul zilei de 12 septembrie.

Conform redacției suspilne.media, președintele Ucrainei, Volodâmâr Zelenski, în data de 29 mai, l-a demis pe Roman Dudin din funcție după o călătorie în regiunea Harkiv. Atunci șeful statului a menționat că oficialul „nu a lucrat pentru apărarea orașului încă din primele zile ale războiului pe scară largă, ci s-a gândit doar la sinele personal”.


Amintim că primele raportări despre consolidarea trupelor ruse la granița cu Ucraina au început în octombrie 2021, iar în decembrie 2021, Rusia a cerut ca NATO să nu se mai extindă niciodată spre est, în special să nu includă Ucraina în componența sa. SUA și NATO nu au fost de acord cu astfel de cereri. În februarie 2022, Vladimir Putin a recunoscut „independența” regiunilor Luhansk și Donețk. Rada Supremă a cerut comunității internaționale să nu recunoască această decizie. Între timp, Putin a aprobat folosirea trupelor ruse în străinătate, iar în data de 24 februarie, Rusia a atacat Ucraina, menționând că începe o „operațiune specială” de eliberare. De atunci, în țara vecină a început un război care durează până în prezent.


Echipa #diez transmite situația din țara vecină în fiecare zi, cronologia evenimentelor care s-au întâmplat până la ziua de astăzi o puteți vedea aici!

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente