La sediul MAI au fost modernizate trei camere de audiere. Costul lucrărilor este de circa 500 000 de lei

mai
Foto: mai.gov.md

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) și una dintre subdiviziunile sale, Serviciul Protecție Internă și Anticorupție (SPIA), dispun de camere de audiere, conforme cu standardele internaționale. Încăperile au fost renovate și echipate în cadrul proiectului „Suport pentru reforma instituțiilor de aplicare a legii în Moldova”, implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), cu sprijinul financiar al Guvernului SUA.

În sediul central al MAI au fost modernizate două camere de audiere. Încăperile au fost dotate cu sistem de aer condiționat, de alarmă de incendii și monitorizare video. Pentru respectarea cerințelor tehnice în domeniu, toate spațiile au fost izolate fonic și a fost instalată iluminare eficientă energetic. Pentru buna funcționare a camerelor de audiere, a fost amenajat un spațiu adiacent, în care sunt amplasate mijloacele tehnice de comunicare și monitorizare.

În cadrul aceluiași proiect, la Serviciului Protecție Internă și Anticorupție al MAI au fost echipate o cameră de audiere și un depozit de păstrare a corpurilor delicte. O atenție sporită a fost acordată cerințelor de securitate atât pentru martori, cât și pentru angajații SPIA.

Camera de audiere SPIA este utilizată pentru intervievarea persoanelor în cadrul cauzelor penale intentate pentru comiterea infracțiunilor de corupție sau altor ilegalități. Echipamentul instalat permite înregistrarea integrală a procesului de depunere a mărturiilor sau a audierilor. Ulterior, informația este analizată pentru a fi utilizată în procesul penal, fără posibilitatea de a interveni pe conținut.

Camera de păstrare din sediul SPIA servește pentru depozitarea corpurilor delicte și a altor obiecte care au legătură cu cauzele penale examinate. Anterior, încăperea nu corespundea rigorilor tehnice minime. După modernizare, aceasta este mobilată și dispune de un sistem de ventilare și recuperare de căldură.

Suprafața totală a încăperilor modernizate este de 70 metri pătrați, iar costurile de reconstrucție și dotare au constituit circa 500 000 de lei.

Ministerul Afacerilor Interne și Poliția Republicii Moldova au o colaborare îndelungată cu Guvernul Statelor Unite și PNUD. Pe parcursul anilor au fost realizate mai multe activități menite să consolideze capacitățile instituționale și profesionale ale angajaților poliției, pentru a asigura un mediu sigur pentru fiecare bărbat și femeie din Republica Moldova și pentru a spori nivelul de încredere al populației în poliție. 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente