Ministerul Afacerilor Interne (MAI) informează că, începând cu data de 20 iulie 2022, au intrat în vigoare modificările la Codul Contravențional al Republicii Moldova nr. 218/2008, cu referire la articolele 353 și 336, ce prevăd pedepse mai dure pentru nesubordonarea cu rea-voință dispoziției sau cererii legitime a colaboratorului organelor de ocrotire a normelor de drept sau ultragierea și opunerea de rezistență față de cerințele legale ale acestuia.
Potrivit autorităților, în acest sens, modificările vin să ridice nivelul de securitate a angajaților organelor de ocrotire a normelor de drept, garantând buna desfășurare a activităților acestora, în folosul comunității și a cetățeanului.
Astfel, conform articolului 353 din Codul Contravențional, agresorii care vor jigni premeditat onoarea și demnitatea angajaților MAI, aflați în momentul îndeplinirii atribuțiilor de asigurare a securității statului, menținere și restabilire a ordinii publice, asigurare a circulației rutiere, executare a hotărârilor instanței de judecată și a documentelor executorii și de combatere a criminalității, exprimată prin acțiune, verbal sau în scris, vor fi sancționați cu o amendă de la 10 unități convenționale – 500 de lei la 25 de unități convenționale – 1 250 de lei, sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 40 la 60 de ore.
De asemenea, dacă subiecții agresivi vor opune rezistență angajaților MAI aflați în exercițiul funcțiunii, aceștia vor fi sancționați cu o amendă de la 30 de unități convenționale – 1 500 de lei la 45 de unități convenționale – 2 250 de lei, sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 30 la 60 de ore, sau cu arest contravențional de la 10 la 15 zile.
De asemenea, conform articolului 336, în cazul ne subordonării cu rea-voință dispoziției sau cererii legitime colaboratorului organelor de ocrotire a normelor de drept, prin acțiuni însoțite de violență fizică sau de manifestare în orice mod a amenințării cu aplicarea violenței, inclusiv verbale, făptuitorii vor putea fi sancționați cu amendă de la 40 de unități convenționale (2 000 de lei) la 60 de unități convenționale (3 000 de lei), cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 40 la 70 de ore sau cu arest contravențional de la trei la cinci zile.












