Detalii de la procuratură despre alertele cu bombă: se urmărește destabilizare și crearea neliniștii în societate

fincombank
Foto:#diez

În contextul noilor alerte privind atentatele teroriste cu bombă, procuratura specializată PCCOCS comunică că la acest stadiu al investigațiilor pe dosar sunt mai muți suspecți atât în țară, cât și peste hotare.

„Acțiunile acestora sunt dirijate de un grup de persoane care au ca obiectiv unele acțiuni de destabilizare și creare a neliniștii în societate. Însă, scopurile declarate și cele reale nu sunt pe departe aceleași”, se arată într-un comunicat emis de procuratură.

În cadrul dosarului, sunt analizate și evoluțiile statului pe diverse domenii: acordarea statutului de stat candidat în Uniunea Europeană, ajutoare de diverse categorii, vectorul de dezvoltare externă versus amenințările tot mai frecvente, împrejurări care în una din versiunile anchetei procurorii le consideră deloc întâmplătoare.

„Toate informațiile sunt colectate și analizate, iar episoadele noi care apar implică o complexitate mai mare a investigațiilor desfășurate și, evident, necesită timp pentru analiză. Subsidiar, considerăm că episoadele acestor infracțiuni au un impact cu atât mai negativ, cu cât sunt înfăptuite în perioada desfășurării războiului din Ucraina, ceea ce adaugă neliniștii în societate. În context, procurorii comunică faptul că acțiunile vor fi investigate, iar responsabilii vor fi trași la răspundere”, se mai arată în comunicat.


Amintim că în 5 iulie peste 50 de alerte cu bombă au fost anunțate pe întreg teritoriul republicii: la parlament, la guvern, la instituții judecătorești, în centre comerciale, în spitale, la Aeroportul Internațional Chișinău etc. Despre acestea autoritățile au fost informate prin intermediul poștei electronice.

Alertele cu bombe au continuat și pe parcursul zilelor următoare. Ultima dată un astfel de caz a fost înregistrat astăzi la Curtea Supremă de Justiție.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente