Astăzi, 23 iunie, în cadrul ședinței liderilor europeni de la Consiliul European, Republica Moldova și Ucraina au primit statutul de țări candidate la aderarea la Uniunea Europeană.
Acest lucru a fost anunțat de către președintele Consiliului European, Charles Michel, pa pagina sa de Twitter.
Am căzut de acord. Consiliul European tocmai a decis să acorde statut de candidat 🇺🇦 şi 🇲🇩.
Un moment istoric.
Este un pas extrem de important pe drumul vostru către UE.
Felicitări @ZelenskyyUa şi @sandumaiamd, precum şi popoarelor 🇺🇦 şi 🇲🇩
Viitorul nostru este împreună. pic.twitter.com/kvQHShKaPM
— Charles Michel (@CharlesMichel) June 23, 2022
Întâlnirea liderilor Uniunii Europene a fost preconizată pentru astăzi și mâine (23-24 iunie) la Bruxelles în cadrul Consiliului European. Printre subiectele de pe agenda oficialilor se enumera cererea de aderare a Republicii Moldova, dar și a Ucrainei la Uniunea Europeană.
Astăzi, Parlamentul European a susținut acordarea statutului de candidat UE Ucrainei și Moldovei și a adoptat o rezoluție în acest sens. Decizia finală cu privire la statutul de candidat urmează să fie luată Consiliul European.
Țara noastră a parcurs patru etape din cele 10 pentru a adera la UE. Vedeți mai jos care sunt acestea.
Moldova a transmis cererea de aderare la Consiliul UE (3 martie 2022).
Țara noastră a primit Chestionarul cu privire la cererea de aderare (11 aprilie 2022).
Răspunsurile la Chestionar au fost transmise Comisiei Europene în decurs de o lună (12 mai 2022).
Comisia Europeană a emis un aviz favorabil privind oferirea statutului de țară candidată la Uniunea Europeană (UE) pentru Republica Moldova (17 iunie 2022).
Au mai rămas încă șase:
— toate cele 27 de state membre urmează să decidă unanim de a oferi statutul de țară candidat (23-24 iunie);
— negocierile de aderare sunt deschise după acordul tuturor celor 27 de membri;
— în timpul negocierilor, țara va implementa legislația și standardele UE în toate cele 35 de capitole de negociere;
— după ce negocierile cu toate cele 27 de guverne ale UE sunt încheiate, comisia emite o Opinie privind gradul de pregătire să devenim membri;
— în baza opiniei, statele membre decid unanim să încheie negocierile. Parlamentul European oferă acordul său;
— toate statele membre și țara candidat semnează și ratifică Tratatul de Aderare.
Țara noastră a semnat cererea de aderare la UE pe 3 martie 2022.