Comisia Europeană a emis astăzi un aviz favorabil privind oferirea statutului de țară candidată la Uniunea Europeană (UE) pentru Republica Moldova. Respectiv, pe 23-24 iunie, la reuniunea Consiliului European, statele membre ale UE vor decide dacă să sprijine recomandarea Comisiei Europene și să acorde țării noastre statutul de țară candidată.
„Opinia Comisiei Europene, care recomandă statelor membre ale UE să acorde Republicii Moldova statutul de țară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană, care vine la trei luni și jumătate după ce Moldova a depus cererea de aderare la UE, consolidează aspirațiile noastre europene, ne încurajează și ne întărește convingerea că suntem pe calea cea dreaptă. Este și un pas enorm, raportat la punctul în care țara noastră se afla în relația cu UE acum un an sau acum trei ani”, menționează Maia Sandu.
În acest sens, țara noastră a parcurs patru etape din cele 10 pentru a adera la UE.
Iată care sunt acestea.
Moldova a transmis cererea de aderare la Consiliul UE (3 martie 2022).
Țara noastră a primit Chestionarul cu privire la cererea de aderare (11 aprilie 2022).
Răspunsurile la Chestionar urmează a fi transmise Comisiei Europene în decurs de o lună (12 mai 2022).
Comisia Europeană a emis un aviz favorabil privind oferirea statutului de țară candidată la Uniunea Europeană (UE) pentru Republica Moldova
Au mai rămas încă șase:
— Toate cele 27 de state membre urmează să decidă unanim de a oferi statutul de țară candidat (23-24 iunie).
— Negocierile de aderare sunt deschise după acordul tuturor celor 27 de membri.
— În timpul negocierilor, țara va implementa legislația și standardele UE în toate cele 35 de capitole de negociere.
— După ce negocierile cu toate cele 27 de guverne ale UE sunt încheiate, Comisia emite o Opinie privind gradul de pregătire să devenim membri.
— În baza Opiniei, statele membre decid unanim să încheie negocierile. Parlamentul European oferă acordul său.
— Toate statele membre și țara candidat semnează și ratifică Tratatul de Aderare.
Țara noastră a semnat cererea de aderare la UE pe 3 martie 2022.