De care aspecte trebuie să ții cont dacă dorești să te angajezi în calitate de hamal

packages-parcels-delivery-covid-19-quarantine-transfer-orders-confident-courier-red-uniform-gloves-medical-mask-encourage-call-service-show-thumb-up-lean-boxes
Foto: delucru.md

Multe persoane aleg să lucreze în calitate de hamal, fiindcă este un job care nu necesită anumite studii finalizate sau o experiență anterioară, poți avea un regim de lucru flexibil și un salariu decent. Sunt câteva aspecte, la care ar trebui să fii atent, în cazul în care îți dorești și tu să obții un loc de muncă în acest domeniu.

Ce presupune acest job:

Hamalul are ca principala responsabilitate transportarea mărfurilor – încărcarea și descărcarea acestora. Toți care profesează în această sferă au un set de reguli, pe care le stabilește angajatorul atunci când se întocmește contractul de muncă. Una dintre responsabilități este transportarea sigură a mărfurilor, fără a deteriora calitatea și aspectul exterior al acestora. Un alt aspect este modul în care se deplasează mărfurile. În funcție de tipul mărfurilor, acestea trebuie să fie amplasate corect în mașină. De exemplu în cazul mobilei, aceasta se ambalează corespunzător în special la colțuri, astfel încât să nu se deterioreze.

Unde poți activa în calitate de hamal:

Există o varietate de companii, care au nevoie de serviciile hamalilor, începând cu supermarket-urile, depozitele, fabrici, companiile de construcții și terminând cu firmele care se ocupă de transportarea diferitor utilaje. În această ordine de idei, sunt menționate doar câteva situații când se apelează la serviciile unui hamal:
# Atunci când se dorește schimbarea locuinței și respectiv toate lucrurile trebuie să fie transportate;
# Transportul tachelaj – transportarea materialelor de construcție de la magazin spre domiciliul persoanei care le-a procurat;
# Transportarea seifurilor – în cazul în care persoana își schimbă oficiu sau domiciliul;
# Transportarea bancomatelor și terminalelor de plată;
# Transportarea gheretelor, în cazul în care acestea trebuie să fie evacuate de la un loc sau altul.

Ce calități trebuie să ai:

În primul rând trebuie să ții cont că munca este una fizică, deci este necesară să fii într-o formă fizică bună, care îți va permite să profesezi în acest domeniu. Pe lângă aceasta job-ul de hamal presupune interacțiunea cu un număr mare de persoane, deci trebuie să fii răbdător și deschis către comunicare, căci în procesul de lucru pot surveni diverse situații pe care vei fi nevoit să le depășești. Responsabilitatea și organizarea te vor ajuta în acest sens.

Care este salariul

Salariul depinde de la o companie la alta și desigur de graficul de muncă – part-time sau full-time. Un salariu mediu se încadrează între 7000-8000 lei. Ține cont că mulți care lucrează în acest domeniu acumulează și bacșiș, mai ales în cazurile în care transportă mărfurile direct la domiciliu. Există și cazuri în care munca de hamal este un lucru achitat pe zi, deci pentru cineva acesta poate fi un plus și o motivare.

Menționăm că există o varietate largă de posturi vacante și în străinătate, iar salariul în acest caz este unul semnificativ mai mare. În cazul în care alegi să depui CV-ul, asigură-te că firma are toate actele în regulă și citește cu atenție prevederile contractului.

Echipa delucru.md speră că informația îți va fi utilă. Studiază ofertele pentru hamali pe care le găsești pe platformele cu job-uri, inclusiv pe delucru.md, ține cont de aspectele menționate mai sus și nu uita să ai încredere în tine și în alegerea ta.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente