Armata rusă a furat sute de mii de tone de cereale în zonele din Ucraina pe care le ocupă. Acest lucru a fost menționat de către ministrul Agriculturii din Ucraina Taras Vîsoțki, transmite Reuters.
Armata rusă a furat sute de mii de tone de cereale în zonele din Ucraina pe care le ocupă. Acest lucru a fost menționat de către ministrul Agriculturii din Ucraina Taras Vîsoțki, transmite Reuters.
Taras Vîsoțki și-a exprimat îngrijorarea că alte 1,5 milioane de tone de grâu care sunt depozitate în teritoriile ocupate ar putea fi, de asemenea, furate de Federația Rusă.
Ministrul de Externe al Ucrainei a acuzat Rusia, joi, 28 aprilie, că fură grâul din teritoriile ocupate, iar acțiunea forțelor rusești ar putea reprezenta o amenințare pentru securitatea alimentară mondială.
De asemenea, pe 28 aprilie, din portul Constanța al României a ieșit o navă cu 71 de mii de tone de porumb ucrainean. Este prima partidă exportată de la începerea războiului. Rusia a ocupat porturile ucrainene de la marea Azov și blochează porturile din marea Neagră.
Amintim că primele raportări despre consolidarea trupelor ruse la granița cu Ucraina au început în octombrie 2021, iar în decembrie 2021, Rusia a cerut ca NATO să nu se mai extindă niciodată spre est, în special să nu includă Ucraina în componența sa. SUA și NATO nu au fost de acord cu astfel de cereri. În februarie 2022, Vladimir Putin a recunoscut „independența” regiunilor Luhansk și Donețk. Rada Supremă a cerut comunității internaționale să nu recunoască această decizie. Între timp, Putin a aprobat folosirea trupelor ruse în străinătate, iar în data de 24 februarie, Rusia a atacat Ucraina, menționând că începe o „operațiune specială” de eliberare. De atunci, în țara vecină a început un război care durează până în prezent.
Echipa #diez transmite situația din țara vecină în fiecare zi, cronologia evenimentelor care s-au întâmplat până la ziua de astăzi o puteți vedea aici!