Reacția Ucrainei la provocările din regiunea transnistreană. „Se vrea deschiderea unui front suplimentar în regiunea Odesa”

tiraspol2
Foto:МВД ПМР

Centrul de Combatere a Dezinformării din cadrul Consiliului Național de Securitate și Apărare din Ucraina a invocat trei motive care ar fi declanșat provocările din regiunea transnistreană.

#1. Deschiderea unui front suplimentar în regiunea Odesa. Această situație va obliga Forțele Armate ale Ucrainei să-și concentreze trupele în acea direcție, slăbindu-le în regiunea Nicolaev. Apoi, regiunea transnistreană va fi pregătită pentru scenariul belarus – sprijin pentru Rusia fără a intra în faza activă a războiului.

#2. Rusia va da vina pe Forțele Armate ale Ucrainei pentru exploziile din regiunea transnistreană. Rusia va dori să salveze propriul popor, astfel justificând invazia în Ucraina.

#3. Distragerea atenției de la Mariupol, unde pe hărți de pe satelit erau găsite gropi comune. Astfel, Rusia dorește să „acoperă urmele” crimelor sale de război și ale genocidului poporului ucrainean.

Amintim că astăzi, 26 aprilie, în regiunea transnistreană a fost anunțat cod roșu de alertă teroristă pentru 15 zile. Acest lucru s-a întâmplat după ce în această dimineață, au avut loc explozii în localitatea Maiac din Stânga Nistrului, fiind afectate două antene de radiocomunicații construite în anii ’60. Iar ieri, în jurul orei 17.00, la Tiraspol au avut loc explozii la așa-zisul Minister al Securității de Stat. Conform informațiilor, focurile au fost trase din RPG-uri. Informația a fost confirmată de așa-zisele autorități din regiune.

Totodată amintim că, pe 22 aprilie, armata rusă a anunțat că trebuie să stabilească controlul deplin asupra Donbasului și a Ucrainei de Sud în timpul celei de-a doua etape a „operațiunii speciale”, ceea ce îi va permite să iasă direct spre regiunea transnistreană. Despre aceasta a anunțat generalul-maior Rustam Minnekaev, comandant adjunct al Districtului Militar Central.

Ulterior, Ministerul de Externe al Rusiei a anunțat că nu vede niciun risc pentru cetățenii săi din regiunea transnistreană.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente