Germania va oferi Moldovei asistență tehnică și financiară în valoare de 33,7 milioane de euro. Cum vor fi utilizate sursele

Moldova-Germany
Foto: www.strategeast.org

Guvernul Republicii Federale Germania va oferi Guvernului Republicii Moldova asistenţă tehnică şi financiară nerambursabilă, în valoare totală de 33,7 milioane de euro. Executivul de la Chișinău a votat astăzi pentru iniţierea negocierilor și aprobarea semnării a două acorduri în acest sens.

Astfel, 23 de milioane de euro ar urma să fie oferiţi pentru implementarea a trei proiecte în derulare: „Susţinerea infrastructurii sociale şi comunale III”, „Sistemul de aprovizionare cu apă potabilă şi cel de canalizare, Moldova Centru, VPT, faza 3” şi „Sistemul de aprovizionare cu apă potabilă şi cel de canalizare, Moldova Centru, VPT, faza 3, măsuri de susţinere”. În urma realizări proiectelor, sistemul de aprovizionare cu apă potabilă şi canalizare va fi extins, fiind asigurată conectarea mai multor localităţi la apeductul magistral Chişinău-Călăraşi-Străşeni.

Totodată, Guvernul Republicii Federale Germania va acorda și asistenţă tehnică, în valoare totală de 10,7 milioane de euro. Asistența în cauză va viza două proiecte – 2,5 milioane de euro pentru „Consilierea politică a Republicii Moldova” şi 8,2 milioane de euro pentru „Întreprinderi şi comune puternice pentru Republica Moldova”.

Termenul de valorificarea a tuturor resurselor este 25 noiembrie 2026.

Amintim că, negocierile bilaterale moldo-germane privind acordarea asistenței pentru dezvoltarea tehnică și financiară a Republicii Moldova, pentru anii 2021-2022, au avut loc la data de 25 noiembrie 2022.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente