România expulzează 10 diplomați ruși și reiterează condamnarea fermă a crimelor comise în Ucraina

ambsada rusiei la bucuresti
Foto:România Libera

Autoritățile române au decis să expulzeze 10 persoane din cadrul Ambasadei Federației Ruse la București. Acest lucru a fost comunicat de Ministerul Afacerilor Externe din România (MAE), care a reiterat și condamnarea crimelor din Rusia.

„Ministerul Afacerilor Externe din România informează că autoritățile române au decis declararea ca personae non gratae pe teritoriul României a 10 persoane care activează în cadrul Ambasadei Federației Ruse la București, având în vedere că activitățile și acțiunile acestora contravin prevederilor Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice din 1961”, se arată într-un comunicat emis de MAE.

MAE a anunțat că decizia autorităților române a fost comunicată părții ruse astăzi, 5 aprilie 2022.

De asemenea, MAE a reiterat „condamnarea fermă a crimelor comise la Bucea și în alte localități din Ucraina, pentru care răspunderea aparține Rusiei”.


Amintim că Rusia a atacat Ucraina pe 24 februarie. Statul vecin se află în război de 41 de zile. Între timp, armata rusă a atacat mai multe orașe și civili ucraineni, una dintre cele mai mare orori care a zguduit întreaga lume au fost descoperirile crimelor asupra civililor în orașul Bucea. După ce săptămâna trecută forțele ucrainene au preluat din nou controlul asupra orașului Bucea, acolo au fost descoperit mai multe cadavre ale civililor. Unele se aflau chiar în stradă. Rusia neagă că ar fi armata lor ar fi comis aceste crime și spune că totul este o înscenare.

Echipa #diez transmite situația din țara vecină în regim livetext în fiecare zi, cronologia evenimentelor care s-au întâmplat până la ziua de astăzi o puteți vedea aici!

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente