Consiliul de Securitate al ONU a avut astăzi, 5 aprilie, o ședință în care s-a discutat despre masacrul din orașul ucrainean Bucea. La această ședință s-a conectat și Volodâmâr Zelenski, care a menționat că dacă ONU nu poate elabora soluții pentru pace în Ucraina, atunci organizația trebuie autodizolvată.
„Militarii ruși i-au omorât și i-au chinuit pe toți cei care au susținut țara noastră. Au omorât femei, copii și bătrâni. […]
Consiliul de Securitate al ONU trebuie să elaboreze o soluție pentru pacea în Ucraina. Dacă ONU nu știe cum să ia această decizie, se pot face două lucruri. Sau eliminați Rusia ca agresor și sursă de război, sau arătați cum poate fi reformatată ONU și lucrează cu adevărat pentru pace. Dacă formatul actual este inalterabil și nu există nicio ieșire, atunci doar autodizolvare. Sunt convins că ONU este capabilă să se descurce fără a treia opțiune”, a declarat Zelenski.
În același timp, la această ședință a fost și un reprezentant al Rusiei, care a menționat că acele cadavre descoperite în Bucea nu corespund realității: „Înțeleg că ați văzut acele cadavre în Bucea, dar ați văzut doar ceea ce s-a vrut ca să vedeți. Nu puteți să nu observați inconsecvențele versiunilor pe care vi le propune mass-media din Ucraina și din occident cu referire la ceea ce s-a întâmplat în Bucea”.
Pe 4 aprilie, în Moldova a fost declarată zi națională de doliu în memoria tuturor vieților nevinovate pierdute în ultimele 39 de zile în Ucraina.
Amintim că, după ce săptămâna trecută forțele ucrainene au preluat din nou controlul asupra orașului Bucea, acolo au fost descoperit mai multe cadavre ale civililor. Unele se aflau chiar în stradă.
Primarul orașului Bucea, Anatoli Fedoruk, a declarat că, de la începutul atacului Rusiei asupra Ucrainei, 280 de localnici au fost îngropați în gropi comune din oraș.