Roskomnadzor a blocat Facebook pe teritoriul Federației Ruse

Facebook
Foto:ixbt.com

Roskomnadzor a decis să blocheze rețeaua socială Facebook pe teritoriul Federației Ruse. Despre acest lucru a fost anunțat azi, 4 martie, pe contul de Telegram al instituției.

„Agenția își explică decizia prin faptul că din luna octombrie 2020 au fost înregistrate 26 de cazuri de «discriminare față de mass-media și resursele informaționale rusești de către Facebook», în special,  față de postul TV Zvezda, portalurile de știri RIA Novosti, Sputnik, Russia Today și altele”, se arată în comunicatul instituției.

Președintele pentru relații globale Meta, Nick Clegga, reacționat la anunțul Roskomnadzor în care se spune că Facebook a fost blocat în Rusia.

„În curând, milioane de ruși vor depista că au fost rupți de la informații veridice, că sunt izolați de la comunicarea obișnuită a lor cu rudele. Noi vom continua în fiecare zi să facem tot posibilul pentru a restabili serviciile noastre”, se arată în mesajul de pe Twitter.


În ultimele zile, în Rusia se atestă un val de închidere a presei independente care a început să vorbească deschis despre războiul pe care l-a pornit Vladimir Putin împotriva Ucrainei.

Printre presa independentă se numără TV Rain, Eho Moscvî, BBC, Meduza.io, Europa Liberă și Deutsche Welle.

Mai mult, deputații din Duma de Stat a votat azi în lecturile a doua și a treia modificarea Codului Penal în care a fost introdusă răspunderea penală și pedeapsă cu închisoarea de până la 15 ani pentru „diseminarea publică a informațiilor în mod deliberat false despre utilizarea forțelor armate ale Federației Ruse”

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente