În fiecare an apare o idee nouă despre cum ar putea arăta Chișinăul. Echipa #diez și-a propus să le găsească pe toate care au fost și pe toate care vor fi într-o serie de materiale „Cum ar fi arătat Chișinăul dacă toate ideile ar fi devenit realitate”. Vedeți mai jos o mică retrospectivă a ideilor despre ce-am putea întâlni în scuarurile din capitală.
Prima parte, despre posibilele străzi pietonale din Chișinău, o vedeți aici, iar a doua parte, despre Piața Centrală, o vedeți aici.
Idei din 2012
Scuarul clădirii Kentford Business Center
„Potrivit lui Grozavu, spațiul respectiv a fost scos la licitație de către Consiliul Municipal Chișinău în 2009.
«În autorizație este prevăzut că nivelul de defrișări va fi minim, iar arborii de importanță vor fi replantați. Biserica va fi ortodoxă, va avea elemente bizantine și va fi construită legal», a declarat viceprimarul.
Totodată, Nistor Grozavu a subliniat că zvonurile precum că terenul a fost vândut la un preț de 1,020 milioane nu sunt adevărate. «Contra acestei sume s-a obținut dreptul de arendă», a precizat Grozavu.
La rândul său, primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, a subliniat că scuarul la care se face referire nu va fi distrus.
«Ne place tuturor să mergem în capitale europene și să admirăm arhitectură frumoasă. Este vorba despre încadrarea acelui obiectiv în scuar și nu distrugerea scuarului. Și Catedrala Mitropolitană se află într-un parc, asta nu înseamnă că distruge parcul», s-a expus edilul.
Menționăm că în presă au apărut mai multe informații precum că scuarul din fața clădirii Kentford va fi distrus pentru că acolo va fi construită o biserică. De asemenea, s-a vehiculat precum că terenul, cu o suprafață de 3 600 de metri pătrați, a fost vândut la preț de 18 euro per metru pătrat”, scria point.md în 2012.
„Primele dubii au apărut odată cu vehicularea termenului de «biserică privată». Din aceste considerente, am decis să aflăm mai multe despre acest «proiect». Mare ne-a fost mirarea când, intrând în posesia schiţelor de proiect, am constatat că în spatele intenţiei afişate de construcţie a unei «biserici private» de fapt se urmăreşte construcţia unui complex de morminte sub formă de bolți subterane (necropole).
Aşa arată proiectul «bisericii». Nu este necesar să ai studii teologice ca să observi cu uşurinţă că aspectul exterior aduce mai mult a necropolă decât a biserică ortodoxă”, scria Timpul în 2012.
„Municipalitatea a retras autorizaţia de construcţie a bisericii în scuarul Kentford din capitală. Decizia vine în urma unei investigaţii jurnalistice care a demonstrat că în subsolul locaşului de cult se dorea să fie construite cavoruri familiale pentru bogaţii din Chişinău”, transmite IPN la sfârșitul lui 2021.
Primarul general de atunci, Dorin Chirtoacă, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, marţi, 30 octombrie, că s-a ajuns prea departe şi nu în direcţia care trebuie. „Construcţia unui locaş de cult care să adauge plus de arhitectură Chişinăului merită a fi sprijinită, dar un cimitir subteran, mă scuzaţi, nu”, a mai declarat primarul. Edilul susţine că în proiectul prezentat municipalităţii nu se menţionează nimic despre construcţia unui etaj întreg de cavouri. „Doar voalat s-a dat de înţeles că doar ctitorii se vor regăsi mai târziu în acel locaş, după exemplul Catedralei Mitropolitane. De la ctitori şi până la un etaj întreg de cavouri care să indice circa 400 de morminte, adică un cimitir întreg, este o mare diferenţă. De aceea, am dispus să fie retrasă autorizaţia de construcţie, certificatul de urbanism şi, respectiv, reziliat contractul, întrucât nu a fost valorificat conform destinaţiei iniţiale. Biserică catedrală este una şi cimitir acoperit de o biserică este cu totul altceva”, a mai menţionat edilul capitalei. Terenul din scuarul clădirii Kentford a fost dat în arendă unui agent economic pe un termen de 50 de ani contra sumei de 1,2 milioane de lei.
Idei din 2016
Scuarul „Mihai Eminescu”
Idei din 2017
Scuarul „Ghibu”
„Prieteni, după reîntoarcerea scuarului «Ghibu» în proprietate municipală, am decis să elaborăm un proiect de renovare a acestuia pentru a valorifica acest spațiu și pentru a-l face util și confortabil pentru oameni, dar și pentru a preveni alte încercări de acaparare a acestui spațiu public.
Cu ajutorul Laboratorului de Arhitectură MIEZ și a arhitectului Andrei Vatamaniuc, am elaborat un concept de amenajare a scuarului pe care îl prezint în premieră.
Urmează să avizăm proiectul la Ministerul Culturii (Consiliul Național al Monumentelor) și la Primăria Chișinău.
Băncile și felinarele vor fi procurate din finanțarea din Bugetul Participativ însă acești bani nu sunt suficienți pentru o renovare totală. Dar consilierii municipali deja și-au exprimat intenția de a include finanțarea lucrărilor de renovare în bugetul municipal pentru anul 2018”, spunea Victor Chironda în 2017.
Idei din 2019
Scuarul Micul Prinț
În Chișinău, ar putea fi amenajat un nou scuar. Este vorba despre spațiul de la intersecția străzilor 31 August 1989 și Sfatul Țării, între Alianța Franceză din Moldova și Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene.
Numele proiectului, care momentan este supus spre consultare publică, este „Micul Prinț”. Conceptul a fost publicat pe pagina de Facebook a directorului Agenției de Inspectare și Restaurare a Monumentelor din Republica Moldova, Ion Ștefăniță.
Din imagini, observăm că se propune instalarea unei sfere cu o statuie a personajului „Micul Prinț”, instalarea băncilor, dar și amenajarea unei parcări. Vedeți mai jos cum arată conceptul:
Idei din 2021
Scuarul clădirii Kentford Business Center
Scuarul „Nicolae V. Gogol”
„Scuarul din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt (în fața clădirii Kentford Business Center) și scuarul «Nicolae V. Gogol», din preajma Palatului Republicii, vor fi reabilitate.
Au fost desemnaţi câştigătorii concursului public pentru elaborarea conceptelor de reabilitare.
Astfel, pentru scuarul «Nicolae V. Gogol», pe primul loc a fost desemnat Anatolie Safroni, care a acumulat punctajul maxim.
Reabilitarea acestei zone verzi din centrul istoric al capitalei prevede renovarea trotuarelor și a spațiilor verzi ale cartierului cuprins în perimetrul străzilor București-Maria Cebotari-Alexei Șciusev-Nicolae Iorga.
Totodată, pentru scuarul Ștefan cel Mare și Sfânt, pe primul loc s-au clasat autorii: Tatiana Zaicenco, Daria Urum, IMP «Chișinăuproiect».
Câștigătorii vor fi premiaţi cu câte 10 000 de lei fiecare.
La fel, câte 7 000 de lei vor primi câştigătorii locului II și 3 000 de lei cei de pe locul III.
Cel mai mult contează implicarea!
Autorii proiectului au ținut cont de documentația de urbanism a orașului, de normele în vigoare, precum și de Ghidul de design al străzilor municipiului Chișinău.
În următoarele două luni, urmează să fie elaborat proiectul de execuţie, după care va începe reabilitarea propriu-zisă a spaţiilor verzi.
Este pentru prima dată când spaţiile publice din capitală vor fi reabilitate în urma organizării de către municipalitate a concursurilor de proiecte”, scria primarul Chișinăului la 19 martie 2021.
Idei din 2021
Scuarul Teatrului „Eugene Ionesco”
„Aproximativ un an în urmă, am fost rugați de cei de la TEI să ne imaginăm cum am putea să dezvoltăm zona din jurul teatrului sau în trecut zona Catedralei Sf. Arhanghel Mihail și a Muzeului Bisericesc. Așa cum un an în urmă nici nu ne gândeam că ceva mai este în pământ în locul acestor construcții emblematice pentru istoria orașului, dar și în contextul frumoaselor rezultate ale săpăturilor arheologice ce au scos la iveală fundațiile fostului muzeu, avem mari speranțe că există și fundațiile bisericii! Tare frumoase locuri ascunde Chișinăul!
Ce ține ce concept, ne-am gândit sigur mai întâi la pietoni și la bucuria de a studia orașul și istoria lui. Am încercat să cristalizăm fantoma acelei frumoase catedrale pentru a înțelege ce am pierdut și să mergem împăcați înainte”, scriu cei de la MIEZ pe pagina lor de Facebook.