Ion Ceban a declarat azi în cadrul ședinței săptămânale a serviciilor municipale că toți copiii din grădinițele din Chișinău vor primi cadouri gratuite, cheltuielile fiind acoperite de primărie. În acest sens, Andrei Pavaloi a spus că un cadou costă 24 de lei.
„Pentru cadourile destinate copiilor din grădinițe, au fost alocate din bugetul municipal peste 700 000 de lei”, a declarat șeful adjunct al Direcţiei municipale educaţie tineret şi sport, Andrei Pavaloi.
Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a Consiliului municipal Chișinău a achiziționat 31 326 de cadouri. Cadourile conțin dulciuri/biscuiți în asortiment, fiind însoțite de certificate de conformitate. Acțiunea se desfășoară al treilea an consecutiv.
Totodată, în contextul situației pandemice privind COVID-19, și în acest an matineele din grădinițe cu prilejul sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou vor fi desfășurate în grupe, fără prezența părinților sau altor persoane din afară.