În Codul educației, ar putea apărea termenul de bullying, care va fi reglementat la nivel de lege

bullying-920×614
Foto:depositphotos.com

Noțiunea de bullying ar putea fi reglementată în legislația Republicii Moldova, după ce astăzi, 1 decembrie, membrii Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media au aprobat în cadrul unei ședințe raportul pentru un proiect de lege care prevede acest lucru.

Conform unei note informative a Parlamentului Republicii Moldova, prin modificările propuse la Codul educației, fenomenul de bullying va fi reglementat și recunoscut ca formă de violență psihologică ce are drept rezultat crearea unei situații de intimidare.

Totodată, proiectul stipulează că după intrarea în vigoare a modificărilor legislative, autoritățile responsabile vor elabora normele metodologice pentru aplicarea Legii și vor propune practici de prevenire și combatere a acestui fenomen.

Potrivit datelor statistice, în Republica Moldova, 86,8 % dintre elevii claselor a VI-a-a XII-a sunt afectați de bullying. Cea mai alarmantă situație este în instituțiile de învățământ din Chișinău, unde fiecare al patrulea elev a fost victimă a acestui fenomen sau a asistat la situații de bullying.

Subliniem că proiectul de lege urmează a fi discutat de deputați în parlament.


Reiterăm că, în luna octombrie 2021, deputata PAS Angela Munteanu-Pojoga a susținut un briefing de presă în care a anunțat că Partidul Acțiune și Solidaritate inițiază proiectul de lege pentru modificarea Codului educației Republicii Moldova și anume introducerea legii antibullying în școli.

Scopul acestei legi este să declare zero toleranță la violență în școli.

Vedeți aici unde puteți apela pentru a cere ajutor sau pentru a salva pe cineva!

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Ilinca Televca
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente