SA „Moldovagaz” solicită cetățenilor să reducă temporar consumul zilnic de gaze naturale

Foto:depositphotos.com

În legătură cu instituirea nivelului de alertă în sectorul gazelor naturale în Republica Moldova, SA „Moldovagaz” solicită consumatorilor finali să dea dovadă de înțelegere și responsabilitate civică, reducând temporar consumul zilnic de gaze naturale.

Mai exact, SA „Moldovagaz” solicită consumatorilor casnici:
#  Deconectarea sistemelor individuale de încălzire (cazane de gaze și alte utilaje) pe perioada absenței (pe parcursul zilei de lucru, pe perioada plecării/deplasării);
# Reducerea la capacitate minimă a consumului utilajelor de gaze pe timp de noapte, inclusiv reducerea consumului de gaze în timpul zilei;
# Limitarea consumului gazelor naturale în scopul pregătirii/ încălzirii hranei și a apei.

Solicitări pentru consumatorilor noncasnici:
# Organizarea programului de muncă al angajaților, astfel încât să fie redus la maxim timpul de încălzire a încăperilor, unde se desfășoară activitatea de producere;
# Adaptarea și organizarea regimului de activitate a întreprinderii în ture, la necesitate;
#  Reducerea utilizării gazelor naturale în scopuri secundare/ neproductive. La întreprinderile din sectorul comunal-menajer să se desfășoare o campanie de informare în rândul angajaților întru reducerea consumului de gaze naturale, în scopuri personale;
# Identificarea posibilităților de trecere la surse alternative de combustibil.

Ieri, 14 octombrie, SA „Moldovagaz” a dat asigurări că pentru luna octombrie sunt suficiente gaze naturale pentru populația țării.

Amintim că Comisia pentru Situaţii Excepţionale a anunţat stare de alertă în ceea ce priveşte sectorul energetic al ţării, în special asigurarea cu gaze naturale. Scopul stării de alertă este, conform autorităților, pentru a preveni declanșarea unei situații de urgență și pentru a fi pregătiți de orice scenariu. Astfel, ministerele și autorități administrative au început să pregătească scenarii pentru o eventuală situație excepțională, de exemplu Ministerul Educației lucrează la pregătirea unor scenarii privind desfășurarea procesului de studii în regim online sau chiar sistarea acestuia pe o anumită perioadă.

Sursă foto: depositphotos.com

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente